Cifra de afaceri a sectorului de 3,6 miliarde de euro înregistrată în 2016 este datorată în primul rând exporturilor de software și servicii, a căror valoare a crescut cu 18,7% față de 2015. In același timp, valoarea pieței interne este în scădere cu 5,7% față de 2015, în condițiile în care ediția anterioară a studiului anticipa o creștere de 4,6%. 

Prognoza de creștere medie anuală pentru următorii 3 ani se păstrează în continuare la aproximativ 15%, în staționare față de estimarea comunicată în ediția 2016 a studiului.

Exportul de software și servicii IT a ajuns în 2016 la 2,6 miliarde de euro, cu aproape 19% mai mult față de 2015, reprezentând 74% din cifra de afaceri a sectorului. Estimările arată că ponderea exporturilor în totalul cifrei de afaceri a sectorului este în creștere și va atinge 79% în 2020, în condițiile curente ale pieței.

In ceea ce privește piața internă, care reprezintă aproximativ 26% din veniturile totale ale sectorului, aceasta a înregistrat o scădere neașteptată față de anul precedent, ajungând la doar 935 milioane de euro. Analiza pieței interne arată o evoluție timidă și pentru perioada următoare, manifestare a unui consum scăzut de tehnologie în raport cu nevoile estimate, în special în sectorul public, dar și în cel privat.