În ultima vreme, am auzit mulţi analişti economici şi oameni de afaceri spunând că traversăm o criză financiară generată de o criză de încredere. Personal, cred că noţiunea de „încredere“ s-a demonetizat. Cred că e o tinichea goală atâta vreme cât rămâne greşit înţeleasă şi asta ne-au dovedit nu doar ultimii 20 de ani de globalizare agresivă, ci şi ultimele luni ale crizei economice, când de fapt încrederea trebuia de mult transformată în altceva – în credinţă.
Încrederea e ceva foarte instabil şi tocmai asta au scăpat din vedere cei aflaţi la originea crizei. Credinţa însă nu piere, chiar dacă poate cunoaşte nuanţe temporare – ezitări sau îndoieli. Există, cel puţin la nivel internaţional, afaceri care au crescut prin încredere şi afaceri care au crescut prin credinţă. Diferenţele dintre cele două nuanţe se văd azi. Afacerile care au crescut prin încredere se luptă să şi-o menţină sau să şi-o recapete. Cele care au crescut prin credinţă, care au cultivat acest gen de relaţie cu consumatorii, cu angajaţii şi cu partenerii, continuă să-şi vadă de drum.
Cei care au cultivat încredere culeg acum furtună. Se luptă să convingă investitorii că doar din cauza crizei economice internaţionale acţiunile le scad, profitul se volatilizează, costurile trebuie reduse dramatic, criza poate fi o mare oportunitate. Cei care au transformat deja capitalul de încredere în credinţă nu vorbesc despre toate acestea; ei le-au pus deja în practică, pentru că au făcut tot timpul altceva decât restul lumii. Cunoaşteţi aceste companii – sunt cele precum Google, Tesco ori Virgin, care au făcut un pas dincolo de încredere cu mult înainte ca istoria să dovedească faptul că aceasta e o noţiune uşor de înţeles doar în dicţionar. Ce le-ar rămâne de făcut celorlalţi? Să-şi adune ultimele resurse şi să nu mai strige după încredere, ci să-şi construiască o religie în care oamenii să creadă.
Eliza Rogalski, managing partner, Rogalski Grigoriu Public Relations
