Încetarea focului în Israel?! Ce i-a solicitat Joe Biden lui Netanyahu (SURSE)
SURSA FOTO: Dreamstime
Potrivit mai multor surse americane și israeliene, în convorbirea lui Joe Biden cu Benjamin Netanyahu, președintele SUA ar fi cerut o încetare temporară a focului.
Joe Biden dorește o încetare a focului de trei zile
Președintele american Joe Biden a transmis luni, în cadrul unei convorbiri telefonice avută cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că o încetare a focului pentru trei zile ar putea contribui la asigurarea eliberării unor ostatici, a relatat marți Axios, citând doi oficiali americani și israelieni, transmite Reuters.
Axios a relatat că, potrivit unei propuneri discutate între SUA, Israel și Qatar, Hamas ar urma să elibereze 10-15 ostatici și ar folosi această pauză pentru a verifica identitatea tuturor ostaticilor și pentru a livra o listă cu numele persoanelor pe care le deține.
Într-o declarație de luni, Casa Albă a declarat că Biden și Netanyahu au discutat „posibilitatea unor pauze tactice pentru a oferi civililor posibilitatea de a pleca în siguranță din zonele în care se desfășoară luptele, pentru a se asigura că asistența ajunge la civilii care au nevoie și pentru a permite posibile eliberări de ostatici”.
Casa Albă nu a transmis până acum niciun punct de vedere oficial cu privire la informațiile publicate de Axios.
SUA susține că Israelul nu ar trebui să reocupe Fâșia Gaza
Pe de altă parte, Casa Albă a susținut marți că nu crede că forțele israeliene ar trebui să reocupe Fâșia Gaza, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că țara sa va avea „responsabilitatea generală de securitate” aici pentru o „perioadă nedeterminată” după încheierea războiului.
„Președintele crede în continuare că o reocupare a Fâșiei Gaza de către forțele israeliene nu este binevenită. Nu este bine pentru Israel; nu este bine pentru poporul israelian”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, la CNN.
„Una dintre conversațiile pe care secretarul Antony Blinken le-a purtat în regiune este cum va arăta Gaza post-conflict? Cum va arăta guvernarea în Gaza? Pentru că orice s-ar întâmpla, nu poate fi ceea ce a fost la 6 octombrie. Nu poate fi tot Hamas”, a adăugat el.
Ultimul avertisment al Casei Albe vine după ce Netanyahu a declarat luni pentru ABC News că Gaza ar trebui să fie guvernată de „cei care nu vor să continue calea Hamas”.
Acesta a fost unul dintre primele indicii pe care Netanyahu le-a dat cu privire la viziunea sa asupra unei Gaza postbelice, divergentă față de cea a SUA, inclusiv față de declarațiile președintelui Joe Biden cu privire la modul în care ar arăta viitorul fâșiei.
Într-un interviu acordat luna trecută la CBS, Joe Biden a declarat că ar fi o „mare greșeală” ca Israelul să ocupe Fâșia Gaza.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




