Potrivit acestuia, maratonul de vaccinare se va organiza în toate centrele organizate la nivel naţional.

“În perioada 31 mai -1 iunie va fi un maraton de vaccinare dedicat adolescenţilor între 16 şi 18 ani în toate centrele de vaccinare organizate la nivel naţional, în centrele fixe, dar şi în alte evenimente de tip maraton de vaccinare, care se organizează în complementaritatea centrelor deja funcţionale”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.

Pentru a se putea vaccina, tinerii vor fi nevoiți să fie însoțiți de părinți sau de tutorele legal. Ei se pot prezenta pe tot parcursul programului.

Totodată, acesta a mai explicat că centrele de vaccinare vor fi aprovizionate cu un număr de doze mai mare astfel încât toți cei care dori să se vaccineze să poată face acest lucru.

“Tinerii, adolescenţii între 16 şi 18 ani, fiind evident însoţiţi de părinţi sau tutorele legal, se vor prezenta pe tot parcursul programului de lucru şi nu doar după ora 14:00, în centrele de vaccinare şi vor beneficia de acest proces. De asemenea, vor fi la nivelul fiecărui judeţ unul sau mai multe centre, în funcţie de resursa umană, care vor avea activitate timp de 24 de ore şi care vor permite, aceste centre, vaccinarea şi după ora 20.00.

Din acest punct de vedere, centrele vor fi aprovizionate cu un număr suficient de doze încât să asigurăm vaccinarea tuturor celor care se adresează şi în felul acesta vrem să marcăm această Zi internaţională a copiilor cu un gest, dacă vreţi, care arată interesul pentru tineri, interesul pentru siguranţa noastră a tuturor şi pentru semnalul de încredere pe care noi ne dorim ca tinerii să îl dea în întreaga societate”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinarea s-ar putea face chiar și în muzee sau în stațiuni

În același timp, coordonatorul campaniei de vaccinare a mai propus ca vaccinarea să se poată face și în zone precum muzee, gări, stadioane, staţiuni turistice, în contextul în care, mai multe restricții urmează să fie ridicate de la 1 iunie, iar românii vor călătorii.

“Este bine să găsim acele locaţii potrivite cum ar fi, de exemplu, muzee, gări, aeroporturi, stadioane, diverse localităţi turistice pe litoral, la munte, acolo unde există o interacţiune crescută între persoane. În momentul în care ridicăm o serie de restricţii, oamenii vor interacţiona mai mult şi vom identifica care sunt acele zone în care există o interacţiune crescută de persoane şi ne dorim să ajungem cu vaccinul în zona respectivă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Totodată, Valeriu Gheorghiță a mai menționat că se pot organiza și centre de vaccinare care să fie mutate de la o regiune la alta, pentru o mai bună acoperire geografică.

“De asemenea, tot conceptul de mobilitate reprezintă şi organizarea de puncte de vaccinare în urban, între blocuri, practic, grupat anumite blocuri să fie arondată unor puncte de vaccinare fixe care să poată să fie ulterior mutate de la o anumită regiune la alta, încât să avem o acoperire mai mare.

Evident că de aici înainte nu ne mai aşteptăm să avem centre de vaccinare în care zilnic vor fi mii de persoane vaccinate, cum sunt centrele mari, funcţionale, la nivel naţional, în momentul de faţă este nevoie de o fragmentare cât mai mare a întregului proces de vaccinare, în puncte mici, dar cu acoperire geografică cât mai ridicată la nivel populaţional”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.