Australia se înarmează

Marți, Australia a dezvăluit un plan ambițios pentru consolidarea capacității sale maritime la un nivel fără precedent de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și pentru a dubla numărul principalilor săi nave de luptă în următorul deceniu, în contextul intensificării curselor înarmărilor din regiunea Asia-Pacific, potrivit AFP.

Conform acestui plan, Canberra intenționează să crească bugetul pentru apărare cu peste 6,5 miliarde de euro, astfel încât să poată dispune de 26 de nave de luptă la suprafață, în comparație cu cele 11 aflate în dotare în prezent.

„Aceasta este cea mai mare flotă pe care o vom avea de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat ministrul australian al apărării, Richard Marles.

Marina australiană se reînarmează

Australia va construi șase fregate din clasa Hunter, 11 fregate multi-rol și șase nave de luptă la suprafață capabile să opereze fără pilot. Mai multe dintre aceste nave vor fi echipate cu rachete Tomahawk.

fregata clasa hunter
Fregata clasa Hunter. SURSA FOTO: Dreamstime

Acestea au capacitatea de a efectua lovituri de mare precizie la distanțe lungi și în profunzimea teritoriului inamic. Acest lucru reprezintă o componentă crucială în strategia de descurajare. Anunțul survine în contextul unei creșteri substanțiale a capacității de foc a Chinei și Rusiei. Și într-o perioadă de tensiuni crescute între aliații Washingtonului și guvernele autoritare.

Australia, prin formarea alianței militare AUKUS cu Statele Unite și Regatul Unit, își propune în mod special să contracareze influența tot mai mare a Chinei în regiunea Pacificului de Sud.

Acest plan implică o creștere a cheltuielilor pentru apărare ale Australiei până la 2,4% din Produsul Intern Brut (PIB). Canberra depășește astfel ținta de 2% stabilită de aliații săi din cadrul NATO.

Ucraina nu va mai primi sprijin financiar din partea SUA, în 2024

În altă ordine de idei, Institutul pentru Economie Mondială din Kiel (Kiel Institut) a emis un avertisment. Potrivit Institutului, UE trebuie să își dubleze sprijinul militar acordat Ucrainei. Asta, pentru a compensa lipsa de finanțare din partea Statelor Unite.

Această deficiență a fost cauzată de o nouă alocare financiară în Congresul american, de mai multe luni, conform informațiilor furnizate de AFP.

„Este foarte incert ca SUA să trimită ajutor militar suplimentar în 2024”, transmite Kiel Institut.

Institutul Kiel analizează asistența militară, financiară și umanitară promisă și livrată Ucrainei după începerea invaziei ruse, la 24 februarie 2022.

Conform informațiilor furnizate până la data de 15 ianuarie, Statele Unite au oferit Ucrainei ajutor militar în valoare de 42,2 miliarde de euro. Tranșele au fost acordate între februarie 2022 și decembrie 2023. Drept urmare, s-ar traduce printr-o medie de aproximativ 2 miliarde de euro lunar.

În contextul Uniunii Europene, aceasta a angajat să ofere 49,7 miliarde de euro în ajutor militar începând cu debutul conflictului. Totuși, până în prezent au fost alocate doar 35,2 miliarde de euro pentru achiziționarea de arme și echipamente de înaltă precizie.