Importurile de porumb din România şi de soia boabe din India sunt în creştere, arată un studiu al datelor statistice americane publicat miercuri de Organic Trade Association şi Universitatea din Pennsylvania. Aceste date arată că există o piaţă potenţială pentru fermierii americani care sunt interesaţi să evite utilizarea de seminţe modificate genetic, a declarat directorul Organic Trade Association, Laura Batcha.

În condiţiile în care majoritatea importurilor de porumb şi soia boabe sunt utilizate pentru hrana păsărilor şi vacilor acestea pot fi considerate drept produse bio, potrivit normelor Departamentului american al Agriculturii. În plus, chiar dacă SUA sunt cel mai mare cultivator mondial de porumb şi soia boabe, operatorii fermelor organice de păsări şi vite resping culturile produse pe baza seminţelor provenite de la Monsanto Co în favoarea produselor din străinătate.

În consecinţă, valoarea importurilor de porumb românesc în SUA a crescut de peste 20 de ori, de la 545.000 de dolari în 2013 la 11,6 milioane de dolari în 2014. Importurile de soia boabe din India s-au dublat până la 73,8 milioane de dolari.

Vânzările de alimente catalogate drept lipsite de chimicale sau componente modificate genetic s-au ridicat la 32,3 miliarde de dolari în 2013, adică 4,5% din totalul cheltuielilor pentru produse alimentare în SUA. Însă ritmul anual de creştere al sectorului bio este de peste 10%, de trei ori mai mare decât ritmul de creştere al vânzărilor totale de alimente. Aproximativ 90% din porumbul şi soia produsă în SUA sunt modificate genetic, astfel că automat nu pot beneficia de eticheta de produs bio.

Boabele de solia sunt al doilea mare produs organic de import în SUA cu o valoare de 184 milioane de dolari înregistrată anul trecut. India este principala sursă, urmată de China. În cazul importurilor de porumb, acestea s-au ridicat la 35,7 milioane de dolari în 2014, iar România este cel mai mare exportator în SUA, urmată de Turcia, Olanda şi Canada.

Însă este vorba de sume minuscule comparativ cu cele 92,7 miliarde de dolari cât reprezintă valoarea combinată a producţiei americane de porumb şi soia boabe din 2014, ceea ce ce sugerează că piaţa americană ar putea să acopere uşor necesarul de produse bio. Problema este că agricultura americană nu este structurată pentru a acoperi necesităţile consumatorilor interesaţi de produse bio deoarece fermierii ar trebui să renunţe la produsele chimice şi seminţele modificate genetic.

AGERPRES