Important pentru bucureșteni. A fost prelungit programul pentru eliberarea actelor de identitate
SURSA FOTO: Capital.ro - buletin vechi, carte simplă de identitate
Mai sunt câteva zile până la organizarea alegerilor parlamentare, iar pentru ca bucureștenii să poată vota fără impedimente, Primăria Capitalei a anunțat prelungirea programului pentru eliberarea actelor de identitate.
Pentru a vota, toți românii trebuie să aibe buletinul valabil, astfel, în cazul în care un bucureștean se confruntă cu o astfel de problemă, PMB vine cu o soluție.
Primăria Municipiului Bucuresti, prin Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a Municipiului București, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale sectoarelor 1-6, vine în sprijinul cetățenilor municipiului București şi asigură un program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se arată într-un comunicat al PMB.
Potrivit sursei citate, în zilele de sâmbata şi duminică (5-6 decembrie), programul de lucru al serviicilor publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor aferente celor 6 sectoare va fi următorul:
- Între orele 08.00-16.00 – în data de 05.12.2020 (sâmbătă)
- Între orele 07.00-21.00 – în data de 06.12.2020 (duminică).
Cartea de identitate se eliberează cetățeanului român pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.
Cât costă eliberarea buletinului
În ceea ce privește costul, contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:
- Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a Municipiului București – la ghișeul biroului de evidență a persoanelor;
- Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1 – online, pe site-ulGhișeul.ro / transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghișeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărții de identitate), fizic la Bănci, Oficii Poștale, în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095 sau la:
- Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, Bucureşti);
- – Centre Impozite si Taxe Locale Sector 1;
- Adresă: Calea Grivitei nr. 208 – 210, Sector 1, Bucureşti ;
- Adresă: Str. Pajurei nr. 13, Sector 1, Bucureşti;
- Primăria Sectorului 1 București (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1, Bucureşti).
- Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2;
- Direcția de Evidența Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;
- Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 4 și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, precum și online, pe site-ul propriu (www.deps4.ro);
- Direcția Evidența Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5,
- Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 5, precum și prin SMS la numărul scurt 7530;
- Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.
În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovada adresei de domiciliu etc.), în conformitate cu prevederile art. 20 din actul normativ sus-menționat, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune 3 fotografii ¾ cm şi contravaloarea actului de identitate (1 leu), achitată în acelaşi mod ca în cazul cărţilor de identitate, se mai arată în comunicat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





