Compania aparţine lui Michael Ehlmaier (foto), care rămâne în continuare acţionar majoritar. EHL se ocupă de administrarea a 92 de clădiri din portofoliul Immofinanz, care totalizează o suprafaţă de 1,7 mil. mp. Proprietăţile sunt localizate în Slovacia, Polonia, Cehia, Ungaria şi România, potrivit unui comunicat al Immofinanz.
În anunţul companiei se mai precizează faptul că tranzacţia urmează a fi aprobată de autorităţile anti-trust.
Immofinanz deţine în România 15 proiecte imobiliare funcţionale a căror valoare de piaţă a fost plasată la nivelul de 579,2 mil. euro la sfârşitul primei jumătăţi a anului financiar 2010-2011, încheiată în 31 octombrie, ceea ce reprezintă 6,9% din valoarea întregului portofoliu administrat de companie.
Fondul de investiţii a obţinut din închirierea acestor proprietăţi 22,8 mil. euro, în perioada menţionată anterior.