Fondul austriac de investiţii Immoeast, a cărui portofoliu are cea mai mare expunere pe România, a avut în primele nouă luni ale anului financiar 2009-2010, încheiate la 31 ianuarie, venituri de 55,2 milioane euro în România, iar compania semnalează situaţii dificile pentru piaţa spaţiilor de birouri şi segmentul retail pe care activează la nivel local.

Pentru primul semestru al anului fiscal, fondul austriac a încasat 36,5 mil. euro la nivel local.

„România este în continuare cea mai dificilă piaţă cheie pentru Immoeast. Surplusul de spaţii de birouri din Bucureşti va continua să urce ca urmare a creşterii numărului de proiecte finalizate în 2010. Astfel, chiriile rămân sub presiune, iar ratele deja mari de neocupare vor continua să crească. Pentru imobiliarele retail, situaţia este la fel de problematică. Numeroase centre comerciale se luptă cu rate de neocupare extrem de ridicate, în special în centrele regionale, şi nu este anticipat un final al trendului descendent al puterii de cumpărare”, se arată în raportul Immoeast.

Valoarea portofoliului Immoeast în România era de 976 milioane euro la sfârşitul perioadei analizate, faţă de nivelul de 966,6 milioane euro prezentat în raportul pentru intervalul corespunzător al exerciţiului financiar anterior.

Venituri în creştere cu 90%

Veniturile companiei la nivel de grup au crescut, în perioada analizată, cu 90,3% până la 481 mil. euro, iar profitul operaţional a atins nivelul de 215 mil. euro, comparativ cu o pierdere de 1,4 mld. euro, un an mai devreme.

Immoeast deţinea la sfârşitul lui ianuarie un portofoliu de 1.562 de proprietăţi, faţă de 142 la sfârşitul lunii ianurie din 2009. Valoarea de piaţă a imobilelor deţinute de fond este de 7,3 mld. euro.

Acţionarul majoritar al Immoeast este grupul austriac de investiţii imobiliare Immofinanz, care a iniţiat procedurile pentru preluarea integrală a companiei, finalizarea operaţiunii fiind programată pentru acest an.