Piaţa PC-urilor din România a ajuns în primele nouă luni la circa 293.500 unităţi, cea mai mare pondere, de 64%, aparţinând calculatoarelor personale portabile, reiese din datele companiei de consultanţă International Data Corporation (IDC), citate de producătorii de profil.

Astfel, din totalul PC-urilor livrate pe piaţa românească în intervalul ianuarie-septembrie 2009, puţin peste 188.000 de unităţi au fost portabile (notebook-uri şi netbook-uri), circa 100.000 de unităţi desktop-uri, iar restul, repectiv 5.500, servere.

La nivelul celui de-al treilea trimestru al anului, piaţa PC-urilor a ajuns, în România, la circa 119.100 unităţi, în scădere cu 57,7% faţă de intervalul similar din 2008.

Cele mai vândute au fost calculatoarele portabile, cu o pondere de 62,5%, ca volum, iar segmentul desktop-urilor a reprezentat de 35,9% din total, restul (1,6%) aparţinând serverelor.

Ca valoare, piaţa a scăzut în intervalul iulie-septembrie cu 61,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, PC-urile mobile având o pondere de 63,1%, desktop-urile 29,1%, iar serverele 7,8%.

Acer, liderul pieţei de PC-uri

Numărul de PC-uri mobile vândute a fost de aproximativ 74.440 unităţi, cu 41,7% mai puţine decât în al treilea trimestru din 2008. Pe acest segment, Acer a ocupat o cotă de 28,3%, fiind urmat de Asus, cu 20,3%, şi Hewlett-Packard (HP), cu 12,2%.Comparativ cu al doilea trimestru din 2009, piaţa PC-urilor din România a înregistrat o creştere cu 53,1% a volumului vânzărilor, fiind prima majorare din acest an, raportată la intervalul precedent.

Segmentul PC-urilor portabile a urcat cu 59,5%, cea mai avansată creştere, cel al desktop-urilor cu 46,4%, în timp ce volumul serverelor s-a diminuat cu 1,9% faţă de al doilea trimestru al anului.

Pe întreaga piaţă a PC-urilor, unde sunt incluse desktop-urile, PC-urile portabile şi serverele, la nivelul intervalului iulie-septembrie, Acer a ocupat prima poziţie, atât ca volum, cu 17,9%, cât şi ca valoare, cu 16,1%.

Producătorul taiwanez este urmat de Asus, ca volum, cu 12,7% şi de HP, ca valoare, cu o pondere de 13,8%. Concernul american ocupă a treia poziţie, ca pondere în volum, cu 11,4%, iar Asus, ca valoare, se clasează pe locul cinci, cu o pondere de 12,4%, fiind devansat de Dell, care are 13,3%. Acesta din urmă are o pondere de 10% din volumul pieţei româneşti a PC-urilor, din al treilea trimestru. Pentru ultimul trimestru al anului, producătorii de PC-uri estimează că livrările pe piaţa locală vor fi mai mari decât în celelalte trimestre ale anului.

Numărul PC-urilor vândute pe piaţa românească a crescut în 2008 cu 15%, ca volum, la 1,08 milioane unităţi, şi cu 13%, ca valoare, la peste 940 milioane de dolari, conform datelor IDC România. Ponderea notebook-urilor a fost de 45% din totalul vânzărilor, iar cea a desktop-urilor a fost de 53%.

În 2007, piaţa locală a calculatoarelor personale, incluzând PC de birou (desktop-uri), portabile (notebook-uri) şi servere, a avansat cu 48%, la 944.000 unităţi, volum care corespunde unei valori de peste 826 milioane dolari.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: