Pentru a fi incluse în competiție, proiectele înscrise la Startup Challenge trebuie să îndeplinească mai multe criterii: să prezinte un produs sau serviciu concret, să nu fi beneficiat de investiții de tipul venture capital, iar activitatea companiei să fie mai mică de doi ani și să vizeze sfera internațională. Pentru competiția finală de la București vor fi prezentate zece proiecte juriului, aceștia urmând să desemneze cel mai valoros start-up. Printre criteriile de jurizare se numără modelul de business, tehnologia utilizată, echipa, identificarea publicurilor țintă și a tipului de problemă cu care se confruntă și soluția propusă pentru rezolvarea acesteia.

Din juriul Startup Challenge fac parte specialiști din domeniu precum Jon Bradford – Managing Director Springboard, Chris Kowalczyk – fondatorul acceleratorului de startup-uri GammaRebels.com și Péter Barta, directorul executiv al fundației Post-Privatizare. Această listă va fi întregită de specialiști din domeniul online, investitori, dar și fondatorii unor renumite companii de antreprenoriat.

Reshma Sohoni, Partener Seedcamp și membru al juriului Startup Challenge: "În ultimii doi ani am constatat că tot mai multe echipe din Europa de Est câștigă la Seedcamp datorită ideilor originale, atenției acordate execuției și aptitudinilor tehnice excelente. De aceea suntem interesați  să sprijinim ecosistemul local și să facem cunoștință cu noul val de antreprenori web.”

Fiecare dintre start-up-urile concurente va beneficia de discuții individuale cu membrii juriului. Astfel, toți participanții se vor bucura de sugestiile oferite de specialiștii din domeniu și de investitori. Pe lângă feedback-ul primit, toți finaliștii vor primi un bilet gratuit la conferința How to Web 2011, iar pentru cel de-al doilea bilet vor beneficia de o reducere de 50%. De asemenea, în cadrul competiției se va amenaja un spațiu expozițional unde cei interesați pot lua contact cu produsele sau serviciile prezentate în concurs.

Pentru mai multe informații despre Startup Challenge, accesați: http://how-to-web.net/#startup-challenge