"Construirea unei conducte care să unească Ungheni de Chişinău este un element de investiţie amplu, foarte costisitor şi în general greu de recuperat, atunci când se face din fondurile unei societăţi comerciale. Tocmai de aceea, pentru societăţile comerciale care ar fi interesate să investească, din analiza riscului, ar reieşi că nu este fezabil un asemenea proiect, deci este important să se acceseze fonduri structurale, europene, fonduri de interes comun. Altfel, în Moldova, există o reţea de transport, reţeaua prin care se vehiculează gazele în acest moment. Dublarea acesteia cu o nouă conductă ar produce un risc de nerecuperare a investiţiilor, atât pentru cei care au investit la conducta existentă, cât şi pentru cei care ar investi într-o nouă conductă", a spus Havrileţ, prezent la evenimentul de lansare a raportului Expert Forum privind interconectarea pieţei de gaze şi liberalizarea pieţei de energie. 

Potrivit lui Havrileţ, zona Ungheni are puţini consumatori şi numai prin construcţia unei noi conducte care să o lege de Chişinău, regiune cu un consum important în Moldova, se poate considera că un export în Republica Moldova devine unul semnificativ şi poate asigura independenţa de gazele ruseşti.

"Cred, totuşi, că este importantă conectarea României cu Moldova pentru a sigura independenţa, dar să vedem nivelul investiţiilor necesare, riscul nerecuperării acestor investiţii şi al faptului că noua conductă ar trebui să se integreze în sistemul de transport moldovean", a adăugat reprezentantul ANRE. 

AGERPRES