„Harry Potter şi Prinţul Semipur“ va avea premiera în cinematografele româneşti pe 24 iulie, la nouă zile de la lansarea oficială în Marea Britanie, SUA sau Canada.

Secvenţele noii producţii din seria Harry Potter, date publicităţii până acum, nu au dezamăgit fanii, dând măsura succesului noii ecranizări. Financiar vorbind, pro­­­­ducţiile anterioare au cumulat încasări de 4,45 miliarde dolari numai din vânzarea de bilete în cinematografe. Iar apetitul fanilor nu a scăzut deloc. În SUA, se primesc deja comenzi de bilete pentru noul film, cu două săptămâni înainte de lansare. Mai mult, „Harry Potter şi Prinţul Semipur“ este deja pe locul trei în topul vânzărilor de bilete pe site-ul MovieTickets.com, reprezentând 17% din totalul vânzărilor de bilete, în timp ce reprezentanţii site-ului Fandango au indicat că 28% din biletele vândute sunt pentru această producţie. Investiţia de 200 de milioane de dolari realizată în această nouă producţie a Warner Bros. & Heyday Films are şanse mari de a fi recuperată chiar în prima săptămână de la lansare. Iar faptul că economia mondială nu trece prin cele mai bune momente nu pare să stea în calea acestui obiectiv. De pildă, producţia „Transformers: Revenge of the Fallen“, lansată pe 24 iunie, a avut încasări de 201 milioane de dolari în primele cinci zile de la lansare, producătorii recuperându-şi astfel investiţia în mai puţin de o săptămână.

România nu face deloc notă discor­dantă. În 2007, „Harry Potter şi Ordinul Phoenix“ a strâns în cinematografele autohtone 78.000 de spectatori, situân-du-se pe locul patru în topul celor mai vizionate filme şi ocupând prima poziţie în box office-ul local în săptămâna lansării. În numai opt săptămâni de la premieră, filmul a avut încasări de peste 330.000 de dolari. De fapt, fiecare din cele cinci ecranizări şi-a adjudecat primul loc în box-office-ul românesc în săptămâna lansării.

Lovitura dată pe piaţa locală

166-32970-35_hp6main1_27.jpgÎnsă, pentru a da lui Harry Potter o valoare de piaţă cât mai corectă, trebuie luate în considerare şi vânzările de cărţi, jocuri video sau jucării. Săptămâna trecută s-a lansat jocul Harry Potter şi Prinţul Semipur, atât versiunea pentru PC, cât şi pentru platformele Wii, PlayStation 3, Xbox 360, PlayStation, PSP, Nintendo DS şi dispozitive mobile. „Ne aşteptăm la un volum anual de vânzări de 10.000 unităţi, cumulat pe toate platformele, spune Andreea Allardin, director general Best Distribution, distribuitorul jocului. Harry Potter este un brand puternic de divertisment atât pentru jocurile video, cât şi pentru cărţi şi filme. Varianta cea mai bine vândută până acum a fost «Harry Potter şi Ordinul Phoenix»“. În reţeaua Diverta, de exemplu, anul acesta s-au vândut deja peste 800 de cărţi din seria Harry Potter şi aproape 450 de filme DVD. Anul trecut, în reţea au fost vândute peste 2.400 de filme pe DVD, cel mai popular fiind tot „Harry Potter şi Ordinul Phoenix“.

 Harry Potter a câştigat miliarde de dolari din vânzări de bilete

„Harry Potter şi Prinţul Semipur“, cea de-a şasea ecranizare a romanelor scriitoarei J.K. Rowling, va avea lansarea în cinematografe pe data de 15 iulie. Celelalte cinci ecranizări au strâns 7,2 miliarde de dolari din vânzări de bilete şi DVD-uri.

166-32969-35_harrypotter_graphicnews_27.jpg

Succes pe toate fronturile şi în România

1,2 mil. dolari a strâns seria de filme Harry Potter din vânzările de bilete în cinematografele autohtone, suma dublându-se de la primul film (147.000 dolari), lansat în 2001, la al cincilea, apărut în 2007.

Record după record
„Harry Potter şi Talismanele Morţii“ a fost editat în 65.000 de exemplare în anul 2007, cel mai mare tiraj iniţial pentru un volum din serie şi pentru o carte destinată copiilor.

Spectatori autohtoni
Chiar dacă nu cumpără bilete în avans, fanii din România aşteaptă cu nerăbdare noua ecranizare, încasările filmului anul acesta putând depăşi 350.000 de dolari.

Console şi PC-uri
Cel mai recent joc video din seria Harry Potter se găseşte în magazine de săptămâna trecută, la preţuri ce pot ajunge la 199,9 lei (versiunile pentru Xbox360 şi PS3).

166-32971-capital_35.jpg