Datoriile autorităților locale sunt o poveste lungă în România, cu un nivel al arieratelor care a ajuns să blocheze activitatea multor companii private. Și care, evident, a atras atenția Fondului Monetar Internațional (FMI), care a prevăzut și în actualul Acord că arieratele trebuie să dispară.
Acordul cu FMI este și motivul pentru care guvernul Ponta a elaborat o lege privind insolvența autorităților locale, mai exact a primăriilor. Actul normativ este încă în stadiul de proiect, dar ar trebui adoptat sub forma unei ordonanțe de urgență. Riscurile referitoare la neadoptarea acestei reglementări este neintrarea în boardul FMI și denunțarea acordului în vigoare. De asemenea, în absența legii este de așteptat ca arieratele administrațiilor locale să crească.
Dimensiunea datoriilor este uria­șă. Din totalul de circa 3.200 de comune din România, 2.900 cheltuie aproape dublu față de cât produc. Valoarea totală a arieratelor (adică a plăților restante cu o vechime mai mare de 90 de zile) se ridică la peste 1,1 miliarde lei, în creștere față de 840 milioane lei, cât era la sfârșitul anului trecut. La începutul anului, Guvernul a decis, conform Acordului cu FMI, ca autoritățile locale să își reducă datoriile cu 85% până la 31 martie, în caz contrar urmând ca Trezoreria să limiteze plățile ce pot fi efectuate de acestea. Modalitatea de reducere a datoriilor prevedea ca administrațiile locale să se împrumute de la Trezorerie, credite cu rambursare în maximum cinci ani.
Inconsecvența este cuvântul de ordine
Numai că problema nu s-a rezolvat. La pasul următor, Guvernul a redactat un proiect de ordonanță care prevedea că suma din cota defalcată din impozitul pe venit și TVA, care revenea autorităților locale, să fie destinată plății arieratelor. Administrațiile locale au protestat vehement, deoarece consiliile județene și locale decid singure destinația banilor proprii.
Până la urmă, Guvernul a aprobat ordonanța, dar într-o formă modificată, astfel încât respectivele sume să poată fi utilizate și pentru susținerea programelor de dezvoltare locală. Dar prioritatea rămânea stingerea datoriilor. De asemenea, suma pe care administrațiile locale o pot împrumuta pentru arierate a fost redusă la 500 milioane lei (inițial, limita era stabilită la 800 milioane lei), plafonul fiind majorat, luna trecută, la 680 milioane lei. Iar termenul-limită pentru contractarea împrumuturilor a fost stabilit la 15 mai. Care termen a fost din nou depășit, iar Guvernul a decis revenirea la plafonul inițial de 800 milioane lei.
Se poate observa cu ușurință cât de „consecventă“ este și administrația centrală. Oricum, nu au reușit să convingă primăriile să reducă semnificativ arieratele, drept pentru care s-a ajuns la actualul proiect, care prevede posibilitatea falimentului pentru primării.
Insolvența unei primării poate fi declanșată atunci când neachitarea obligațiilor de plată lichide și exigibile este mai veche de 120 de zile și depășește 50% din bugetul general al unității administrativ teritoriale (fără a fi luate în calcul obligațiile de plată aflate în litigiu comercial). De asemenea, insolvența poate fi provocată și de neachitarea pe o perioadă mai mare 120 de zile de la scadență a drepturilor salariale aferente raporturilor de muncă și prevăzute în buget.  
În proiect se arată că, în termen de cinci zile de la adoptarea hotărârii prin care a fost declarată starea de „criză financiară“, se constituie Comitetul pentru situații de criză financiară, prin ordin al prefectului. La 30 de zile de la adoptarea hotărârii, ordonatorul principal de credite, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului, pregătesc un Plan de redresare financiară a administrației teritoriale, cu avizul camerei de conturi teritoriale. Planul de redresare poate fi modificat la cererea ordonatorului principal de credite ori de cât ori este necesar.
Insolvența duce la faliment

Conform Guvernului, ordonanța ar trebui să devină lege în 30 de zile. Și va deveni, în forma actuală sau modificată, pentru a nu pierde Acrodul cu FMI. Însă ordonanța ridică alte probleme, care afectează direct companiile private, adică fix cele care ar trebui ajutate prin plata datoriilor. În primul rând, insolvența la noi este, de regulă, doar ultima operațiune îna­intea falimentului. Doar 5% dintre companiile care intră în insolvență scapă de faliment. Este de așteptat ca același lucru să se întâmple și cu administrațiile locale, singura dife­rență fiind ajutorul pe care îl vor primi, probabil, de la bugetul de stat pentru a evita falimentul.
Mai mult, nenumărate companii intră voluntar în insolvență nu pentru a se proteja de faliment, ci pentru a nu plăti datoriile către creditori. Cine poate spune că primăriile nu vor apela la același procedeu doar pentru a scăpa de datoriile către firmele private sau măcar pentru a amâna plata? Ca și în cazul insolvențelor din zona privată, ne putem trezi cu un nou blocaj în economie de pe urma protecției pe care primăriile o pot cere prin „starea de criză financiară”.

5%
este procentajul de companii care ies cu succes din starea de insolvență, restul ajungând în faliment. Se va întâmpla la fel în cazul primăriilor?

2.900
de comune din totalul de aproximativ 3.200 de comune au cheltuieli anuale aproape duble față de venituri

Noi, primarii de comune, nu avem garanția că Guvernul va asigura finanțarea bugetelor locale, unde se ajunge și până la 80% din buget, și se poate ajunge la intrarea în insolvență.
Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România

Te-ar putea interesa și: