Mai mulți bani pentru sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris

Guvernul a anunțat vineri că a decis să dubleze premiile pentru sportivii români care se califică și participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Această măsură a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, care a subliniat importanța sprijinului acordat sportivilor și recunoașterea eforturilor acestora în a reprezenta țara la un eveniment atât de prestigios precum Jocurile Olimpice.

După ședința de guvern, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, în sprijinul performanței sportivilor la cel mai înalt nivel, Executivul a decis să dubleze premiile acordate sportivilor calificați la această competiție.

Mihai Constantin a subliniat că până în prezent, 60 de atleți români s-au calificat la diverse sporturi olimpice, iar există perspective reale ca încă aproximativ 25 de sportivi să se alăture delegației României pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Prima se va majora la 84.000 lei

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că pentru locul întâi, pentru cineva care s-a calificat la un campionat Mondial, la un sport olimpic, prima se va majora la 84.000 lei, la cea de seniori.

Mihai Constantin: Mai am și o veste, aș spune, foarte bună, demnă de încurajare, pentru că anticipăm /…/ anul viitor sub coloratură electorală, să-i spunem. Ei bine, îmi face plăcere să ne reamintim cu toții împreună că este și anul Jocurilor Olimpice de la Paris. Și, în această perspectivă, pentru a susține performanța la cel mai înalt nivel, Guvernul a decis dublarea premiilor pentru sportivii calificați la Jocurile Olimpice de la Paris. Până în prezent, vă dau câteva cifre de context, s-au calificat la diverse sporturi olimpice 60 de de atleți români și există șanse reale să mai avem în delegația României de la Paris, de la vară, încă aproximativ 25.

Mihai Constantin: Am să vă dau, tot pentru contextualizarea mai precisă a acestei informații, și o cifră. De exemplu, pentru locul întâi pentru cineva care s-a calificat la un Campionat Mondial la un sport olimpic, prima se va majora la 84.000 lei la cea de seniori. Există un întreg tabel agreat și propus de altfel de Autoritatea Națională pentru Sport, care va fi pus la dispoziția dvs în comunicatul ulterior acestei sesiuni de informare.