Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, alocarea sumei de 20,72 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale Cluj, Iaşi, Sibiu, Dolj şi Bacău, cu un trafic situat între 200.000 – 3.000.000 pasageri/an, pentru compensarea pierderilor înregistrate în perioada martie – iunie ca urmare a pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei, este vorba despre Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din judeţul Cluj, Aeroportul Internaţional Iaşi, Aeroportul Internaţional Sibiu, Aeroportul Internaţional Craiova şi Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău.

“Finanţarea schemei de ajutor se va realiza sub formă de subvenţie/grant, numai în condiţiile notificării şi autorizării de către Comisia Europeană, iar mecanismul de finanţare va fi stabilit prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Furnizorul ajutorului de stat este Ministerul Finanţelor Publice, iar administratorul schemei este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, se precizează în comunicat.

Transportul aerian a scăzut cu 65,5% în primele nouă luni

Transportul aerian de pasageri a înregistrat în primele nouă luni din 2020 o scădere de 65,5%, numărul călătorilor reducându-se de la 17,706 milioane la 6,11 milioane, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Activitatea aeroporturilor care au înregistrat cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri a fost următoarea: Henri Coandă-Bucureşti, cu 1.910.400 pasageri îmbarcaţi şi 1.848.200 debarcaţi; Avram Iancu-Cluj-Napoca, cu 401.000 pasageri îmbarcaţi şi 370.200 debarcaţi, şi Traian Vuia-Timişoara, cu 213.900 pasageri îmbarcaţi şi 201.200 debarcaţi.

În transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, au fost Luton (Londra), cu 298.666 pasageri, Bergamo (Milano), cu 106.147 pasageri, Barajas (Madrid) – 80.876, Dortmund – 80.327, Ciampino (Roma) – 79.257 pasageri, Munchen – 71.770 pasageri, Charles de Gaulle (Paris) – 69.145, Viena – 67.551 pasageri, Istanbul Internaţional – 67.276 pasageri, şi Beauvais (Paris), cu 66.652 pasageri.

În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra-Luton (306.347 pasageri, Milano-Bergamo (107.031 pasageri), Dortmund (90.272 pasageri), Madrid-Barajas (83.446 pasageri), Munchen (79.286 pasageri), Roma-Ciampino (77.510 pasageri), Paris Charles de Gaulle (70.338 pasageri), Bruxelles-Charleroi (69.446 pasageri), Viena (69.092 pasageri) şi Paris Beauvais (68.705 pasageri).