Asiguratorul olandez Aegon a anunţat  că va achiziţiona divizia de asigurări de viaţă şi pensii private din România a companiei Eureko, deţinută de grupul olandez Achmea. Capital a semnalat posibila tranzacţie încă de la jumătatea anului trecut.
Tranzacţia ar urma să se finalizeze în a doua jumătate a acestui an, după obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare, a anunţat Aegon. Divizia românească de asigurări de viaţă şi pensii private a companiei Eureko va fi integrată în operaţiunile Aegon din România. Deaspre această tranzacţie dar şi despre sumele importante pe care Achmea le-a investit în România, Capital a scris la jumătatea anului trecut.
Firma de avocatură care a asistat AEgon în tranzacţie este Ţuca Zbârcea şi Asociaţii. " A fost o tranzacţie complexă, ce a implicat două ramuri-cheie ale domeniului financiar (asigurări şi pensii) şi care s-a finalizat după peste 6 luni de negocieri. În prezent, asistăm Aegon în legătură cu îndeplinirea formalităţilor de aprobare din partea autorităţilor de reglementare. Preluarea portofoliilor Eureko reprezintă una dintre cele mai mari tranzacţii din segmentul asigurărilor de viaţă şi de pensii private (pilonul II şi III) din România, marcând o tendinţă deja vizibilă de consolidare şi extindere a operaţiunilor principalilor jucători", arat[ un comunicat al casei de avocatură.

În urma finalizării afacerii, Aegon va deveni al treilea mare furnizor de pensii private din România, cu aproximativ 650.000 de membri.

Achmea este un grup de asigurări nelistat la bursă, activ în alte şapte ţări europene, în afară de ţara de origine, Olanda. Obiectul principal de activitate este reprezentat de asigurări de viaţă, generale, sănătate şi serviciile legate de pensii administrate privat. Grupul este prezent în România prin Eureko Asigurări şi Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.