Venizelos, 54 de ani, care a fost numit de asemenea vicepreşedinte alături de actualul vicepreşedinte Theodoros Pangalos, menţinut în funcţie, va avea sarcina de a gestiona criza financiară şi socială din Grecia şi de a negocia cu creditorii ţării. Până în prezent el a deţinut portofoliul apărării.

Plecarea lui Papaconstantinou din funcţia sa era aşteptată, în contextul în care acesta era criticat de aleşii din partidul socialist aflat la putere pentru că a impus în ritm de marş forţat austeritatea grecilor pentru a obţine ajutorul financiar de la UE şi FMI.

Pe de altă parte, noul ministru de externe al guvernului este Stravos Lambrinidis, 49 de ani, care a fost şeful grupului parlamentar socialist grec din PE şi un apropiat al lui Papandreou. Un alt apropiat al primului ministru, Panos Beglitis, până acum secretar de stat pentru apărare, îl înlocuieşte pe Papaconstantinou în funcţia de ministru al apărării.
SURSA: Agerpres