Grecia schimbă regulile din cauza creșterii cazurilor de COVID. Toți românii trebuie să facă acest lucru

Perioada de vară i-a făcut pe mulți români să-și pregătească planurile de vacanță iar una dintre țările cele mai atractive din punct de vedere turistic este Grecia. Autoritățile de aici au schimbat însă regulile împotriva răspândirii epidemiei de coronavirus din cauza numărului mare de noi infectări cu temutul virus. De astăzi, românii care se duc în Grecia trebuie să știe că este nevoie să respecte alte măsuri impuse de autoritățile elene.

Românii care pleacă în Grecia trebuie să respecte, de astăzi, noi reguli împotriva răspândirii epidemiei de coronavirus. Noile măsuri se aplică începând de luni pentru călătoriile cu feribotul în Grecia. De luni, toți românii care circulă cu acest mijloc de transport vor trebui fie să facă dovada vaccinării ori a trecerii prin boală, fie să prezinte rezultatul negativ al unui test Covid.

Pentru a mai putea să călătorească cu feribotul, turiștii vor trebui să prezinte cel puţin un test rapid antigen cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de începerea călătoriei.Este valabil şi un test PCR efectuat cel mult cu 72 de ore înaintea îmbarcării ori dovada unei vaccinări complete sau pe cea a recuperării după o infecţie.

Noile măsuri au fost introduse din cauza creşterii numărului de contaminări cu coronavirus în Grecia. Asta pentru că au fost raportate peste 700 de noi cazuri de infecţii în 24 de ore în ultimele zile. Acest număr e mult mai mare, în creştere comparativ cu între 200 şi 400 pe zi în săptămâna dinainte.

Autoritățile din Grecia sunt extrem de îngrijorate din cauza COVID

Autoritățile din Grecia sunt extrem de îngrijorate în special preocupat în legătură cu răspândirea variantei Delta a coronavirusului. Această nouă tulpină, mult mai contagioasă, a fost deja detectată în Creta, dar și în alte locuri.

Ministerul Afacerilor Externe a făcut în urmă cu săptămână trecută o greșeală majoră, după ce a anunțat că la punctele terestre de trecere a frontierei testarea va fi obligatorie pentru toți românii care vor să ajungă în Grecia. Ambasada României din Atena a dat o traducere greșită cu privire la noile măsuri care ar fi intrat în vigoare de joi, 1 iulie.

Asrfel, regulile de intrare în Grecia nu s-au modificat de fapt. Testarea la punctele de trecere a graniței se va face aleatoriu, ca până acum. Ministerul de Externe de la București este așteptat să vină joi cu noi precizări.

Sursă foto: Dreamstime