"Euler Hermes a decis să nu mai acopere livrările de bunuri în Grecia, cel puţin în viitorul apropiat", a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Acesta a mai precizat că se vor acoperi livrările şi aflate în derulare şi tranzacţiile comerciale interne, dar că nu vor fi acoperite viitoarele contracte de export către Grecia, până când situaţia nu se ameliorează.

Decizia a venit în urma creşterii riscurilor asociate exportului către Grecia, se arată într-un comunicat transmis de compania de asigurare. Potrivit cifrelor fondului Monetar Internaţional, Grecia a importat anul trecut bunuri în valoare de 45,6 milarde de euro, de două ori mai mult decât a exportat.
Anul trecut, Euler Hermes, unitate a gigantului german Allianz, a asigurat tranzacţii în valoare de 702 miliarde de euro. Compania a precizat că în ciuda măsurilor de precauţie, este încrezătoare că Grecia va rămâne în Zona Euro.