"Voi lua ferm apărarea Rusiei şi a preşedintelui Vladimir Putin" la forumul politic programat pentru duminică în cadrul acestui eveniment, a declarat Gorbaciov pentru agenţia rusă Interfax.

"Sunt convins că Putin apără astăzi mai bine decât oricine interesele Rusiei. În politica sa, există, desigur, motive de critici. Dar eu nu vreau să fac aceasta şi nu vreau ca altcineva să o facă", a adăugat el.

Germania marchează duminică 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, iar cu această ocazie este prevăzută o ceremonie la care sunt aşteptaţi să participe Angela Merkel, Mihail Gorbaciov, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi fostul lider al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa.

Întrevederea intervine în condiţiile în care Rusia şi Occidentul se confruntă cu cea mai gravă criză de la sfârşitul Războiului Rece, pe fondul conflictului din Ucraina.

"Rusia a creat, după dispariţia URSS, noi relaţii şi noi structuri de cooperare. Totul era bine, dar aceasta nu a fost pe placul tuturor din Statele Unite", a adăugat Gorbaciov.

"Statele Unite au alte planuri, au nevoie de un alt context, care să le permită să se amestece peste tot. Dacă este bine sau rău, nu îi priveşte. Ceea ce îi interesează este să se implice", a menţionat Gorbaciov, laureat al premiului Nobel pentru Pace.

"Sunt ferm convins că problema Ucrainei este doar un pretext folosit de Statele Unite pentru a se amesteca" în afacerile altor ţări, a conchis el.

Foşti consilieri ai lui Gorbaciov şi-au exprimat recent dezamăgirea în legătură cu ceea ce ei consideră drept o "trădare" a occidentalilor, în special din cauza promisiunii nerespectate de a nu continua extinderea NATO către fostele ţări din blocul de est.