"Este extrem de important pentru business-ul global să se adapteze la cultura locală, dar etica este ceva invariabil. Ca un admirator al eticii practicate de Google, să aflu că aceasta nu este aplicată şi în Kenya este pur şi simplu trist", a scris Stefan Magdalinksi, CEO-ul Mocality pe blogul personal.

Nelson Mattos, vicepreşedintele diviziei europene Product and Engineering, a confirmat că evenimentele relatate sunt reale şi s-a scuzat în numele gigantului IT:

"Am fost împietriţi să aflăm că o echipă din compania Google a folosit datele companiei Mocality în scopuri neloiale, punând într-o lumină nefastă relaţia dintre Google şi Mocality. Ne cerem iertare fără rezerve faţă de Mocality. Încă investigăm ce s-a întâmplat şi de îndată ce vom cunoaşte toate datele problemei, vom lua măsuri împotriva celor implicaţi", a declarat Nelson Mattos în numele Google.

Deşi este legal ca baza de clienţi să fie preluată şi utilizată, este de neacceptat ca o companie să pretindă că se află în parteneriat cu o alta.

Mocality estimează că cei aproximativ 5 oameni de la Google au sunat cca. 23 de persoane pe oră, ajungând să contacteze o treime dintre clienţi săi. Mai mult, înregistrările pe care compania din Kenya le deţine arată că angajaţii Google au minţit cu privire la preţurile practicate de Mocality, susţinând de asemenea că practicile sale de business sunt îndoielnice, scrie Search Engine Journal.
Citeşte şi: Google tocmai a făcut cea mai mare greșeală din istoria sa!