Cu acest prilej, motorul de căutare a renunţat la obişnuitul logo colorat, în favoarea unei imagini cu "Gânditorul" lui Rodin.

Născut la Paris, în 1840, Auguste Rodin este recunoscut ca fondatorul sculpturii moderne. Deşi lucrările sale nu s-au bucurat de apreciere încă din tinereţe, în jurul vârstei de 60 de ani, Rodin devenise deja cunoscut în toată lumea. Artistul a fost respins de trei ori de către colegiu de artă Grand École, din Paris, aşa că s-a perfecţionat în calitate de ucenic, alături de sculptorul Albert Ernest Carrier-Belleuse.

Prima modificare temporară de logo a fost realizată de Google în 1998, când Sergey Brin şi Larry Page au înlocuit pentru o zi imaginea obişnuită a paginii de start, cu una care reprezenta festivalul Burning Man, unde cei doi se aflau în vacanţă.