Companiile americane General Motors (GM) şi Chrysler ar putea fi obligate să lucreze din nou cu o parte din dealerii la care au renunţat din cauza crizei.

Conform unei legi aprobate luna trecută de preşedintele Obama, dealerii în cauză au la dispoziţie o perioadă de şase luni (până în 15 iunie) în care să apeleze la comisii neutre de arbitraj. Totuşi, aceştia trebuie să-şi anunţe intenţia până în data de 25 ianuarie.

GM se aşteaptă la profit, chiar dacă redeschide 100 de dealeri

Astfel, GM se aşteaptă ca cel puţin o sută de dealeri să beneficieze de noile prevederi ale acestei legi federale. Cu toate acestea, preşedintele companiei, Ed Whitacre a declarat că obiectivul GM de a obţine profit în acest an nu va fi pus în pericol.

Mai mult, Whitacre a admis că GM ar fi putut închide şi unii dealeri profitabili, iar alţii cu performanţe slabe îşi continuă activitatea, pe fondul procesului de restructurare început anul trecut.

Chrysler se opune acestei măsuri

În schimb, grupul Chrysler a făcut apel către Tribunalul American de Insolvenţă să împiedice astfel de noi acte normative care ajută dealerii să-şi recâştige locul în reţeaua de distribuţie.

În cursul anului 2009, Chrysler a renunţat la 789 de dealeri, în timp ce General Motors a anunţat că va închide 1.350 de agenţii până în luna octombrie a acestui an.

SURSA:
Autonews