Cu toate acestea, ministrul german consideră că această soluţie este cea mai bună variantă dintre cele avute în vedere. El mai atrage atenţia în scrisoare că ‘nu există garanţii că drumul ales’ pentru stabilizarea economiei elene ‘va conduce la succes’.

‘Probabil nu va fi pentru ultima dată când Bundestagul va trebui să decidă asupra unui ajutor financiar pentru Grecia’, mai scrie Schauble, referindu-se la votul pe care Parlamentul de la Berlin îl va da luni pentru al doilea pachet de asistenţă financiară oferit Greciei, insinuând că s-ar putea să mai fie nevoie şi de alte ajutoare pentru această ţară.

Prin această scrisoare, ministrul german de finanţe insistă pe lângă parlamentari să aprobe noul împrumut în valoare de 130 de milioane de euro destinat Greciei, acest vot fiind necesar pentru ca Germania să contribuie efectiv cu partea care îi revine în acest pachet.

Schauble mai subliniază în document şi ‘participarea substanţială a creditorilor privaţi’, cât şi aplicarea obligatorie a reformelor în Grecia, ceea ce ‘poate conduce probabil la succes’ şi este ‘în consecinţă un demers responsabil’.

Partidele care formează coaliţia de guvernare de la Berlin, la fel ca şi opoziţia social-democrată, au dat asigurări că vor vota în favoarea acestui ajutor financiar oferit Greciei.