Importurile au avansat de asemenea puternic, cu 13,2%, atingând la rândul lor un nivel record, semn că economia Germaniei a fost principala câștigătoare pe fondul crizei datoriilor suverane din zona euro.
Exporturile au fost sprijinite de puterea economiei Germaniei, deși acestea au fost impulsionate recent și de o cererea internă puternică. Cu toate acestea, creșterea exporturilor este de așteptat să încetinească în acest an, ca rezultat al problemelor care afectează cele 17 națiuni din zona euro.
Germania, cea mai mare economie din Europa și a patra cea mai mare din lume, a exportat anul trecut bunuri și servicii în cuantum de 1,06 trilioane euro (1,4 trilioane dolari), în urcare față de nivelul de 952 miliarde euro înregistrat în 2010, a anunțat biroul federal de statistică.
Germania a pierdut coroana de cel mai mare exportator mondial în 2009 în favoarea Chinei, care a continuat să își sporească exporturile de atunci. Anul trecut, exporturile Chinei au crescut cu 20,3%, până la 1,9 trilioane dolari.
Exporturile Germaniei către țările din afara Uniunii Europene au înregistrat o creștere puternică anul trecut, cu 13,6%, până la 432,8 miliarde euro. Exporturile către țările din UE au avansat cu 9,9%, până la 627,3 miliarde euro, din care 420,9 miliarde euro au fost către zona euro, în urcare cu 8,6%.
Importurile Germaniei au crescut anul trecut până la 902 miliarde euro, de la 797,1 miliarde euro în 2010, pe fondul creșterii cererii interne. Astfel, importurile au depășit recordul de 805,8 miliarde euro înregistrat în 2008.
Per total, excedentul comercial al Germaniei s-a lărgit ușor în 2011, la 158,1 miliarde euro, de la 154,9 miliarde euro în 2010.
Guvernul estimează că exporturile vor avansa cu doar 2% în acest an, iar economia va crește cu numai 0,7%. Anul trecut, economia a crescut cu 3%, însă în trimestrul IV s-a contractat cu 0,3% față de precedentele 3 luni.