Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că nu crede că George Simion va deveni președinte, însă a recunoscut că acesta a reușit să atragă în primul tur un număr semnificativ de voturi, estimat la 3,1 milioane. În opinia sa, votanții care susțin curentul suveranist au fost deja mobilizați, ceea ce reprezintă o bază electorală solidă.

Traian Băsescu îl critică aspru pe George Simion

Băsescu a afirmat că pentru a câștiga alegerile prezidențiale este nevoie de cel puțin 5,5 milioane de voturi și a ridicat întrebarea de unde ar putea George Simion să mai obțină încă 1,5 milioane de voturi. El a estimat că este posibil ca o parte din cele 9 milioane de alegători care nu s-au prezentat la vot să fie mobilizați în turul decisiv.

În același context, Traian Băsescu a exprimat convingerea că acești alegători neprezentați la urne ar putea oferi voturile necesare pentru contracandidatul Nicușor Dan, în eventualitatea unei mobilizări mai largi. Estimările sale indică faptul că ar fi nevoie de 1,5 până la 3 milioane de voturi suplimentare pentru ca Nicușor Dan să aibă șanse reale în competiția electorală.

„Hai să nu fim pesimiști. Eu sper că Simion nu va fi președinte și am încredere că există capacitatea de recuperare a diferenței de procente. Din mai multe motive am această convingere. În primul rând, cred că așa-zișii suveraniști au venit cu arme și bagaje în primul tur și au votat. Ei s-au cam epuizat ca număr ori, ca să fii președintele României, nu poți să câștigi cu 3,1 milioane de voturi. Îți trebuie cel puțin vreo 5,5 milioane”, a precizat Băsescu la B1 TV.

nicusor dan george simion
SURSA FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea

George Simion are deja un avans numeric considerabil

Fostul președinte a afirmat că are încredere în capacitatea de recuperare a diferenței de procente, dar a recunoscut că George Simion are deja un avans numeric considerabil în ceea ce privește susținerea electorală exprimată în primul tur.

„Nu știu de unde poate să mai scoată Simion încă un milion și jumătate de voturi ca să poată câștiga. În schimb, am convingerea că parte din cele 9 milioane care n-au venit la vot pot furniza acel milion și jumătate, 2 milioane de care are nevoie Nicușor, chiar 3 milioane”, a mai spus Băsescu.

Fostul președinte a comentat confruntarea dintre George Simion și Nicușor Dan

De asemenea, fostul președinte Traian Băsescu a comentat și confruntarea dintre George Simion și Nicușor Dan.

„N-am văzut toată întâlnirea. Am văzut flash-uri din această întâlnire, ce au preluat televiziunile, inclusiv dumneavoastră sau alte posturi de televiziune. Mie mi s-a părut Nicușor Dan un candidat exact, extrem de echilibrat în modul de abordare a lucrurilor și extrem de realist, în același timp.

De partea cealaltă, Simion mi s-a părut că nu realizează importanța unui discurs aplicat pe realitățile României. Să spui că dai afară 500.000 de oameni sau năstrușnicii de genul acesta, e ușor, e imposibil să o faci”, a susținut fostul președinte la B1 TV.