La marginea Genevei, în halele imense de la Palexpo, forfota atinge cote amenințătoare în fiecare zi a ediției din acest an a unuia dintre cele mai importante evenimente din industria auto. Sute de expozanți din toate colțurile lumii încearcă să cucerească inimile și, ulterior, buzunarele clienților europeni. Rampă de lansare a mii de vehicule în lunga sa istorie, acest Salon a rămas o locaţie preferată de majoritatea producătorilor auto în primul rând pentru că nu este „expoziţia de casă” a nimănui şi, mai apoi, pentru că se desfăşoară la începutul anului lăsând astfel timp ca modelele prezentate să ajungă la clienți în lunile următoare. Cum presa a avut deja posibilitatea de a studia pe îndelete fiecare concept sau vehicul de serie încă de săptămâna trecută vă putem da câteva idei despre mașinile care vă vor încânta privirile în perioada ce va urma.

Un nou Stepway în așteptarea viitorului Duster

Deși nu s-a numărat printre vedetele ediției din acest an a Geneva International Motor Show (GIMS), marca românească Dacia, deținută de grupul Renault, a prezentat un nou component al familiei Stepway. Logan MCV se alătură astfel modelelor Sandero, Lodgy și Dokker având acum un design exterior și interior mai atractiv, o gardă la sol înălţată cu 50 mm și ornamente suplimentare. Cum nu vorbim despre un nou model ci doar despre o variantă „cosmetizată” este limpede că vedeta mărcii în 2017 va fi următoarea generație a micului SUV Duster care va fi prezentată publicului în toamna acestui an.

În afara modelului Dacia Logan MCV Stepway, doritorii de mașini cu prețuri reduse pot vedea printre exponatele de la Geneva noi interpretări ale modelelor Suzuki Swift și Kia Picanto. În cazul Suzuki, vorbim despre un model mai scurt cu 10 mm față de versiunea anterioară, dar care, grație ampatamentului crescut cu 20 mm, promite o stabilitate îmbunătățită (fapt garantat și de o creștere cu 40 mm a lățimii) și un spațiu interior suficient pentru patru sau chiar cinci pasageri. Ca și niponii de la Suzuki, coreenii de la Kia mizează cu noul Picanto pe o creștere a atractivității modelului pentru clienții tineri. Pentru asta, producătorul pune la dispoziția doritorilor și o linie GT cu un design cât se poate de interesnt pentru o citadină.

În afara acestor noi vehicule cu prețuri pentru toate buzunarele, la Geneva au fost dezvăluite și mașini destinate în special oamenilor de afaceri sau celor pentru care statutul este extrem de important. Vorbim, desigur, despre modele precum Opel Insignia Grand Sport sau Volkswagen Arteon. Apoi, cei care caută o mașină pentru concedii au la dispoziție, în funcție de buget, Hyundai i30 Wagon, BMW Seria 5 Touring sau chiar Porsche Panamera Sport Turismo.

La capitolul SUV-uri, GIMS a adus în lumina reflectoarelor un nou Mitsubishi, denumit Eclipse Cross, dar și un elegant Range Rover Velar.

În zona mașinilor sport vedeta incontestabilă a expoziției este Alpine A110, reinterpretara clasicului model cu același nume creat în 1961 de Giovanni Michelotti. În același segment de vehicule, divizia AMG a Mercedes-Benz a fost în plină formă, în timp ce printre mașinile la care putem doar visa au apărut în acest an Ferrari 812 Superfast și McLaren 720S.

Alte detalii importante, imagini și informații de la fața locului despre modelele enunțate mai sus, dar și despre alte vedete pe roți care strălucesc în lumina reflectoarelor la GIMS 2017 veți putea afla din Suplimentul Auto care va apărea săptămâna viitoare împreună cu revista Capital.

Te-ar putea interesa și: