Gazonul de pe Naţional Arena: înainte şi după meciul cu Franţa
Gazonul de pe ”Național Arena” s-a deteriorat după primul meci desfăşurat între echipele reprezentative ale României şi Franţei. Vezi cum arăta stadionul înainte şi după meci.
”Vinovați” pentru deteriorarea gazonului sunt fotbaliștii din echipa națională a României, care au efectuat săptămâna trecută un antrenament, înaintea meciului cu Luxemburg.
Montat mai târziu cu câteva săptămâni decât termenul stabilit inițial, gazonul a devenit impracticabil. În luna septembrie, pe ”Național Arena” sunt programate șase partide printe care şi cele din Liga Campionului ale formaţiei Oţelul Galaţi.
Marius Stan, preşedintele clubului Oţelul Galaţi a anunţat azi, la Radio GSP, că stadionul a fost închis de UEFA. "În acest moment, Naţional Arena este închis de UEFA. Cei doi oameni trimişi la Bucureşti au luat mostre din teren şi vedem ce va urma", a spus preşedintele Oţelului.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





