Pachetele salariale plătite atåt angajaţilor, cåt şi managerilor continuă să se diversifice cu accentuarea recompensării performanţei, prin creşterea ponderii plăţilor variabile şi apariţia beneficiilor flexibile, în funcţie de nevoile individuale.

Cåştigurile salariale din companiile multinaţionale şi cele cu capital majoritar străin continuă să fie sensibil mai mari decåt salariul mediu brut la nivel naţional, relevă studiul Paywell realizat de compania PricewaterhouseCoopers (PwC). Acesta din urmă a înregistrat însă o creştere mai mare în ultimul an decåt cåştigurile medii din companiile analizate de PwC. În timp ce salariul mediu brut raportat la eşantionul analizat de compania de consultanţă şi analiză s-a situat, în aprilie 2008, la 2.290 de lei, salariul mediu brut raportat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul aceleiaşi perioade era cu 30% mai mic (1.751 de lei). Dar, în timp ce creşterile salariale în companiile multinaţionale şi cu capital total sau majoritar străin au crescut cu 15% faţă de anul trecut, creşterea salariului mediu brut pe economie a fost de 25%. „Această situaţie este datorată mai ales creşterii salariilor din domeniul public“, explică Ruxandra Stoian, director HR Services în cadrul PwC. Spre deosebire de 2007, în acest an, nu managerii au înregistrat cele mai mari creşteri ale veniturilor, ci segmentul operaţional, adică angajaţii direct productivi. Avansul salarial al acestora a fost de 19% faţă de anul trecut, comparativ cu o creştere de 14% pentru manageri şi de 11% în cazul personalului tehnic şi de suport. Totuşi, managerii din Romånia continuă să cåştige de 9,2 ori peste salariul mediu net pe economie, mai mult decåt colegii lor din Ungaria (de 6 ori peste medie), Cehia (de 5,5 ori) sau Slovacia (de 5 ori). Cu alte cuvinte, deşi în scădere, discrepanţa dintre cei cu venituri mari şi cei cu venituri medii se menţine încă accentuată şi în companiile multinaţionale şi cu capital străin care activează în Romånia. În ceea ce priveşte restul segmentelor de angajaţi analizate de PwC – operaţional şi de suport -, salariile sunt şi aici peste media netă pe economie, dar valoarea acestora este apropiată ca raport de cea întålnită pe pieţele amintite. „Atunci cånd aleg să intre pe o piaţă, investitorii se uită la costurile salariale, dar nu la salariile managerilor în mod deosebit, ci la masa de angajaţi. Sigur, trebuie făcută distincţia că salariul mediu net în Romånia este mai mic decåt cel din Cehia sau Ungaria“, comentează Ruxandra Sto-ian.

De altfel, un raport recent al Hay Group, companie de analiză şi consultanţă în resurse umane, arată că puterea de cumpărare a managerilor din Romånia este ridicată, la fel ca şi în Rusia, China, Spania, Polonia sau Lituania. O putere de cumpărare mai mare au doar managerii din Turcia şi Arabia Saudită, în timp ce în SUA, Canada, Australia, Africa de Sud, Franţa sau Italia, puterea de cumpărare a salariilor are un nivel scăzut, iar în ţările scandinave şi Marea Britanie, salariile managerilor au o putere de cumpărare foarte scăzută.

Salariul pierde teren în faţa beneficiilor

Romånia se clasează pe locul opt în raportul Hay Group. „Această poziţionare nu ne surprinde dacă luăm în considerare creşterea economică a Romåniei din ultimul an, cumulat cu o concentrare a investiţiilor în servicii şi în industriile ce aduc valoare adaugată mare şi cu o tendinţă foarte vizibilă de creştere a profitabilităţii companiilor ce operează pe piaţa romånească, pentru că aceasta este singura soluţie de a face faţă unei concurenţe din ce în ce mai acerbe“, apreciază Harry Meintassis, general manager Hay Group Romånia.

Potrivit Ruxandrei Stoian, situaţia este cauzată de intrarea unor investitori puternici pe piaţa romånească, anul trecut, în domeniul financiar, unde pachetele salariale erau deja mari. Prin urmare, şi salariile pentru nou-veniţi au înregistrat o creştere mare anul trecut, deoarece lipsa resurselor umane a determinat noii investitori să atragă manageri de la celelalte companii. Această situaţie nu se va mai regăsi în acest an, cånd salariile „de fidelizare“ au avut o creştere mai mare faţă de 2007.

De asemenea, studiul PayWell al PwC arată că, pe ansamblu, şi salariul propriu-zis are o pondere din ce în ce mai mică în pachetul salarial în ultimii ani. Acesta a ajuns pånă la o medie de 65% în 2008 faţă de 75% în 2004, în timp ce bonusurile variabile (în funcţie de obiectiv, prime, etc.) au crescut ca pondere, în acelaşi interval, de la 13% la 20%, beneficiile au sporit de la 7% la 11%, iar bonusurile fixe (prime de Crăciun, al 13-lea salariu etc.) au stagnat în jurul a 4-5% din venituri. „O altă tendinţă care a început să se manifeste, şi credem că va fi una pe termen lung, este apariţia beneficiilor flexibile, adică un pachet din care fiecare salariat îşi alege în fiecare an diferite beneficii în funcţie de interes şi în limita unei sume prestabilite“, încheie Ruxandra Stoian.

TREND / DIFERENŢE REGIONALE

125-18964-0809_g2_graficmaini.jpgCreşterile salariale ale managerilor din multinaţionale şi companiile cu capital majoritar străin din Romånia, raportate la salariul mediu net pe economie, s-au diminuat continuu. Totuşi, diferenţa între cei doi indicatori se menţine sensibil mai ridicată decåt în ţări precum Ungaria, Cehia sau Slovacia. În acelaşi timp, salariile celorlalte două categorii de salariaţi au evoluat în linie cu creşterea salariului mediu net.

VÅRFURI

Sectorul bancar continuă să fie campionul salariilor, cu mai mult decåt dublu faţă de media salariului mediu brut pe economie. Farmaceuticele şi domeniul IT&C se află, de asemenea, mult peste medie, în timp ce sectoare precum FMCG retail sau industria hotelieră contiună să ofere cåştiguri mai mici decåt media pe ţară. Una din explicaţiile acestor diferenţe ar fi aceea a ponderii ridicate a salariaţilor cu studii superioare în companiile care plătesc salarii mari. Dar, aşa cum arată studiul PwC, salariile medii, atåt ale angajaţilor cu studii superioare, cåt şi ale celor cu studii medii, din companiile analizate sunt mai apropiate de salariul mediu pe ţară decåt anul trecut, ceea ce indică o nivelare a diferenţelor dintre cåştigurile mici şi cele mari

Managerii nu mai sunt campionii creşterilor salariale

125-18965-1.jpgDupă cheltuielile din concediu, cuantumul salariului a început să ne preocupe iarăşi. Nivelul înregistrat în acest an indică o creştere constantă a pieţei salariale. În viitor, presiuni mari se aşteaptă doar la nivelul specialiştilor şi muncitorilor.

Oana Datki, director general ConsulTeam, partenerul companiei de consultanţă Mercer care cercetează periodic remuneraţia la nivel global, consideră că media generală de creştere a salariilor din Romånia nu este relevantă. Contează diferenţele pe industrii, dar mai ales pe posturi. „Creşterile salariale au fost influenţate, în primul rånd, de performanţa individuală, performanţa companiei, dar şi de rata inflaţiei, comentează reprezentanta Mercer în Romånia. Un alt factor care a dus, inevitabil, la creşterea nivelului salarial a fost lipsa anumitor specialişti şi nivelul scăzut al salariilor acestora faţă de nivelul pieţei.“

Criza de muncitori necalificaţi a obligat companiile să îmbunătăţească ofertele financiare. În unele cazuri, s-au înregistrat creşteri salariale de 21 de procente. Deşi în anul 2008 s-a marcat un nou record al creşterii economice, rezultatele multor companii s-au datorat infuziei de capital în resurse umane pentru susţinerea competitivităţii pe piaţă. Aşa se explică şi creşterile salariale semnificative (Ă25%) înregistrate în domeniul relaţiilor cu clienţii.  De altfel, întregul segment de activitate responsabil de atragerea clienţilor şi de poziţionarea companiilor pe piaţă a beneficiat de „injecţii“ cu efect energizant asupra comportamentului angajaţilor. În departamentele de marketing s-au făcut majorări salariale între 14% şi 18%, iar în cele de marketing creşterile maxime au urcat la 23 de procente. Faptul că tendinţele nu se datorează nevoii de atragere a specialiştilor şi nici nu au fost influenţate de salariile mai mici ale noilor angajaţi fără experienţă, potrivit aprecierilor făcute de Oana Datki, arată că economia romånească începe să intre într-o altă etapă, de maturizare.

Creşterile salariale indică şi direcţiile de schimbare pe structuri a activităţilor economice. Primul loc pe podiumul angajaţilor care au primit salarii mai mari a revenit ocupanţilor posturilor de execuţie (Ă15%). Locul al doilea a fost atribuit specialiştilor (Ă13%), iar al treilea, directorilor, ale căror salarii au crescut cu 8%-10%.

Campionii din cursa pentru salarii

125-18966-0809cover37.jpgFaptul că managerii n-au mai fost campionii remunerării anului 2008 ar putea fi explicat prin conjunctura pieţei regionale. Ei au salarii mai mari decåt ale omologilor din Bulgaria, Cehia şi Ungaria, cu procente cuprinse între 4% şi 1%. Drept este că încă nu i-au ajuns pe managerii din Europa de Vest, dar diferenţe mari n-au mai rămas decåt faţă de nemţi şi elveţieni. Salariile din Ţara Cantoanelor sunt la fel de atractive şi pentru specialişti, dar nici mediile înregistrate în SUA nu sunt de neglijat.

Extinderea razei de comparaţie la nivel mondial dezechilibrează destul de mult balanţa salariilor. În valori nete, cåştigurile unui manager din SUA sunt duble faţă de ale unui romån, cu 230% mai mari în cazul specialiştilor şi cu 488% mai mari în cazul muncitorilor necalificaţi. Pentru această categorie se înregistrează diferenţe la fel de mari şi în Europa Occidentală, ceea ce explică exodul lor către Germania, Franţa, Spania sau Italia.

Agitaţie pe piaţa salariilor va mai fi şi în 2009. Specialiştii de la Mercer anunţă o creştere de nouă procente pentru top-management, 10% pentru management şi 11% pentru specialişti şi executanţi. Cum reviziile salariale se fac în ianuarie sau aprilie, companiile mai au timp să-şi pună la punct strategiile.

125-18967-0809oanadatki37.jpg«În 2009, pentru specialiştii în vånzări anticipăm cele mai mari creşteri salariale (+12,5%). În 2010, se va tempera majorarea salariilor (maximum 9%-10%).»
Oana Datki, director general ConsulTeam