Gabriela Firea intervine în scandalul momentului

Gabriela Firea a vorbit recent despre implementarea legii care prevedea un ajutor de până la 1500 de lei pentru copiii înscriși la creșe și grădinițe, după ce a fost tăiat chiar dacă trebuia aplicat de la 1 ianuarie 2020.

„Guvernul a venit noaptea să spună că nu este o lege bună, deși a fost primită foarte bine de mediul de afaceri și de către părinți pentru că, sunt bani care ar fi putut să fie deduși de către angajatori, firmele private dacă achitau la rândul lor grădiniță sau creșa pentru angajați lor în cuantum de 1500 lei”, a declarat senatoarea PSD pentru Antena 3.

Reacțiile sunt negative

De asemenea, Firea a explicat că reacțiile care au apărut în urma deciziei sunt negative.

„Am văzut și în reacțiile de astăzi, ele sunt negative la adresa acestei dorințe a Guvernului de a șterge practic de a anula aplicarea acestei legi, în condițiile în care avem un spor natural de natalitate negativ și ne dorim să creștem natalitatea să sprijinim familiile cu copii”, a completat Gabriela Firea.

Lovitură pentru părinți

Potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, cheltuielile cu creşa sau cu grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului. Propunerea suspendării aplicării acestei măsuri, vine din partea Ministerului.

De menționat este faptul că, până în prezent, părinţii primeau 1.500 de lei pe lună de la angajator, iar mai departe, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului. Legea este în vigoare de la începutul anului şi nu se aplică retroactiv.

Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2021, aplicarea măsurii va fi suspendată până la finalul anului, adică până la data de 31 decembrie 2021. Trebuie subliniat și faptul că în prezent, în România există aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, ai căror părinți beneficiau de aceste sume.