Compania chineză Huawei a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în ultimii cinci ani. În anul 2012, compania cu sediul în Shenzen, Guangdong, a devenit lider pe piaţa producătorilor de echipamente de reţea, depăşind Ericsson. Tot în acel an, chinezii lansau smartphone-ul Ascend P1. Au urmat o serie de noi telefoane inteligente care au prins la public, iar Huawei avea şansa, în trimestrul doi al acestui an, să depăşească Apple şi să ajungă pe locul doi în clasamentul global. În trimestrul doi au fost livrate 341,6 milioane de smarthpone-uri. Samsung a vândut 79,8 milioane unităţi, iar Apple 41 de milioane de telefoane iPhone. Locul trei a fost ocupat de Huawei, care a livrat 38,5 milioane de telefoane. Fred Wangfei, director Huawei Consumer Group România, afirmă că obiectivul companiei este să ajungă numărul unu, atât la nivel global cât şi în ţara noastră. 

Capital: Care este strategia companiei în România?
Fred Wangfe
i: Huawei este o companie care a crescut foarte mult în ultimii cinci ani de zile, scopul nostru fiind să ne menţinem pe o poziţie de top şi să ajungem numărul unu în alegerile consumatorilor în ceea ce priveşte achiziţia unui smartphone. Strategia noastră este să demonstrăm că suntem un lider în comunicaţii şi tehnologie, dezvoltând produse din ce în ce mai performante şi inovatoare. Din acest motiv, investim mult şi constant în cercetare şi dezvoltare atât din punct de vedere financiar, cât şi în ceea ce priveşte resursele umane. 

Capital: Ce cotă de piaţă are compania în momentul de faţă? 
F.W:
Suntem în top 3 producători de smartphone-uri din România. Am reuşit să ne menţinem această poziţie de mai bine de un an şi, în prezent, eforturile noastre sunt axate pe oferirea unor produse de o calitate superioară, competitive la nivel de piaţă, ba chiar peste cele ale competiţiei, şi a unor experienţe peste aşteptări, obţinute în urma utilizării produselor Huawei. Până la finalul anului, ne propunem să ajungem la o cotă de piaţă de 20%.

Capital: Câte telefoane s-au vândut anul trecut, care este estimarea pentru acest an? 
F.W:
Întreaga piaţa de smartphone-uri înregistrează 3,5 milioane de unităţi comercializate. Piaţa are o rată de penetrare de 70%, ceea ce ne indică faptul că piaţa este suprasaturată. Începând din acest moment, piaţa va creşte doar ca valoare, nu şi ca număr de unităţi. Putem astfel spune că obiectivele noastre pentru anul 2017 sunt orientate mai degrabă spre calitate, decât spre cantitate. În 2016, cel mai bine vândut model Huawei a fost P8lite. 

 

Capital: Care este canalul prin care se vând cele mai multe telefoane?
F.W:
În România, piaţa de smartphone-uri este dominată de operatori, conform raportului unor terţe părţi, aceştia ajungând să deţină 70% din piaţa de smartphone-uri. 

Capital: Există planuri pentru a deschide un magazin fizic?
F.W:
Avem deja un service propriu şi suntem în curs de amenajare şi inaugurare a unui nou sediu, tot de service, un loc în care românii vor fi invitaţi să ne testeze produsele noastre, unde vor găsi accesorii sau vor avea posibilitatea să discute cu un specialist Huawei. Prin urmare, în viitorul apropiat, nu avem în plan deschiderea unui magazin fizic, însă nu excludem această posibilitate pe viitor. 

 

Capital: Când credeţi că vom avea primele telefoane 5G şi cu ce vor fi diferite?
F.W:
În aprilie, la evenimentul Huawei Analyst Summit, un reprezentant al companiei estima că anul 2020 va fi cel în care vom vedea implementarea la scară largă a acestei tehnologii aşa că putem să ne raportam la această declaraţie. Pot adăuga doar ca Huawei este unul din promotorii acestei tehnologii şi că vom face tot ceea ce este necesar pentru a fi disponibilă cât mai repede. Cât despre telefoanele 5G Huawei, acestea vor fi rapide şi, cu siguranţă, vor integra procesoare puternice, care să facă faţă cu brio vitezei de navigare şi celei de transfer.

Capital: Când credeţi că telefoanele vor fi folosite pentru plăţi mobile?
 F.W
: În zilele noastre, din ce în ce mai mulţi oameni folosesc smartphone-ul ca un „asistent personal“ – de la activităţile profesionale (email-uri, planificarea şedinţelor etc.), la activităţi din sfera personală (de la plata facturilor până la navigarea pe reţelele sociale). Deci consider că smartphone-ul este deja o parte importantă din rutina noastră zilnică. Soluţia din punct de vedere al tehnologiei, oferită de noi ca producători, există, aşa că, cei care pot estima cel mai bine momentul când va putea fi utilizată în România sunt doar reprezentanţii instituţiilor financiare locale.

Te-ar putea interesa și: