Pentru 2013, FMI a estimat că expansiunea economiei mondiale a fost de 3%, în timp ce în octombrie se aştepta la o creştere de 2,9%.

Activitatea economică şi comerţul mondial s-au redresat în a doua jumătate a lui 2013, aşa cum anticipa FMI în raportul din octombrie. În economiile avansate, cererea a crescut în linie cu estimările. Pe pieţele emergente, redresarea exporturilor a fost principalul motor al creşterii activităţii, în timp ce pe plan intern cererea a rămas redusă, cu excepţia Chinei.

'În 2014-2015 va exista o alternare mai accentuată a creşterii de la economiile emergente la cele avansate', a apreciat economistul şef al FMI, Olivier Blanchard.

Avansul economiei SUA ar urma să ajungă la 2,8% în 2014, de la 1,9% in 2013, pe fondul recentului acord privind bugetul.

Zona euro trece de la recesiune la redresare, creşterea urmând să se accelereze la 1% în 2014 şi 1,4% în 2015. Redresarea va fi mai modestă în ţările afectate de probleme financiare (Grecia, Spania, Cipru, Italia şi Portugalia), unde exporturile mai ridicate ar putea stimula creşterea dar nivelul ridicat al datoriei şi fragmentarea financiară va afecta cererea pe plan intern.

De asemenea, FMI a revizuit în sus estimările privind avansul economiei Marii Britanii la 2,4% în 2014, faţă de o creştere de 1,9% estimată în octombrie.

În Japonia, creşterea ar urma să accelereze în 2014-2015, după o redresare solidă în 2013.

Economiile emergente şi statele în curs de dezvoltare ar urma să înregistreze o creştere de 5,1% în 2014 şi de 5,4% în 2015. Avansul economiei chineze va fi moderat, la aproximativ 7%, în perioada 2014-2015, din cauza măsurilor ce vizează încetinirea creşterii creditării şi majorarea costului capitalului.

Creşterea va fi sub estimări în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, din cauza turbulenţelor politice din regiune.