Florin Cîțu nu este de acord cu proiectul de buget pe 2022. Ce plan are fostul premier (SURSE)
Sursă: INQUAM Photos, George Călin
Liderul PNL Florin Cîţu a vorbit despre proiectul de buget de stat pentru anul 2022. Acesta are o serie de nemulțumiri, precizând că bugetul nu poate fi adoptat într-o astfel de manieră. Cât își dorește fostul premier să fie alocat pentru investiții?
Surse din PNL ne-au declarat că Florin Cîțu nu este de acord cu actualul proiect pentru bugetul de stat pus în dezbatere publică. Mai exact, conform surselor citate, Florin Cîțu nu dorește ca bugetul să fie adoptat fără alocarea a 7% din PIB pentru investiţii, conform programului de guvernare.
De menționat este faptul că reacția lui Florin Cîțu vine după ce proiectul de buget de stat a fost făcut public duminică de către Ministerul Finanţelor și prevede doar un procent de 6,71% din PIB pentru investiţii.
Aceleași surse spun că fostul premier al țării are mai multe nemulțumiri. Una dintre ele o reprezintă alocarea de 7% din PIB pentru investiții. De cealaltă parte, fostul premier nu este de acord nici ca proiectul să treacă fără să conţină proiecte locale, pentru promovarea acestora fiind necesare amendamente la dezbaterea proiectului de buget în Parlament.
Amintim faptul că proiectul de buget pe 2022 făcut public duminică de Ministerul Finanţelor, arată că toate cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 88,4 miliarde lei, echivalentul a 6,71% în PIB.
Ce prevede bugetul de stat pentru 2022
Trebuie menționat faptul că, potrivit Ministerului Finanțelor, bugetul pentru 2022 este configurat pe o creştere economică de 4,6% şi un deficit ESA de 6,24% din PIB, arată raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2022 şi proiecţia acesteia pe anii 2023-2025.
Astfel, conform estimărilor făcute, economia românească va creşte cu 5,3% în 2023, urmând ca avansul să încetinească în 2024 când este prevăzută o majorare a Produsului Intern Brut de 5%.
În ceea ce privește produsul Intern Brut pentru 2022, acesta este estimat la 1.317,267 miliarde lei. Totodată, proiectul de lege pus în dezbatere publică mai precizează că momentul mai acut al crizei a fost depăşit prin măsuri fiscale şi monetare care au impulsionat activitatea economică, însă evoluţiile economice sunt dependente de evoluţia campaniei de vaccinare, manifestarea unor valuri viitoare pandemice, de particularităţile structurii economiei, de influenţele externe determinate de gradul de integrare în lanţurile de valoare adăugată şi de producţie europene şi mondiale, precum şi de măsurile adoptate de autorităţi în contextul dezechilibrelor gemene manifeste (de cont curent şi fiscal) – măsurile de sprijin urmând a fi retrase treptat în vederea atingerii obiectivului asumat de deficit bugetar de 3% la orizontul anului 2024.
Potrivit raportului, deficitul este estimat 76,983 de miliarde de lei, respectiv o pondere în PIB de 5,84%. În 2022, deficitul ESA este estimat la 6,24% din PIB în 2022, deficitul cash la 5,84% din PIB, iar cel structural la 5,71% din PIB.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




