“Flanco a introdus în ultimele 18 luni un model nou de business, într-o piaţă în care principala preocupare a jucătorilor a fost să opereze magazine cât mai mari. Flanco este singurul jucător din piaţă care are o creştere intensivă a vânzărilor nu doar faţă de anul 2010, dar chiar faţă de anul 2008, absorbind întreaga creştere a pieţei alături de eMAG şi luând constant cotă de piaţă de la retailerii care se bazează exclusiv pe operarea unor suprafeţe mari şi ineficiente,” a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.
Cel mai recent studiu Gfk arată că Flanco a avut în luna iulie o cotă de piață de 11,3%.

Aceasta reprezintă cea mai mare cotă de piață din ultimii 4 ani, în ciuda faptului că suprafaţa de vânzare este acum cu 35% mai mică decât în anul 2008, anul în care Flanco a înregistrat cele mai mari vânzări din întreaga istorie a companiei.
“Dimensiunea contează. Calitatea face însă diferenţa. Flanco este astăzi singurul retailer care oferă în mod real cele mai bune servicii şi cele mai avantajoase oferte clienţilor săi, nu doar spune acest lucru.Pentru noi clienţii sunt cei mai importanţi, iar echipa Flanco este cea care face diferenţa. Am preferat să investim timp şi bani în creşterea experienţei de cumpărare oferită clienţilor, educând şi construind cea mai bună echipă din întreaga piaţă, iar rezultatele sunt deja vizibile. Nu ne mulțumim însă cu atât. Ne ținem promisiunea de a deveni liderul incontestabil al acestei piețe,” a mai declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.
Pentru 2011 Flanco estimează că piața de retail de electronice, electrocasnice și IT va atinge valoarea de 1-1.1 miliarde euro, în creştere cu 7-10% față de nivelul de aproximativ 1 miliard euro înregistrat în 2010.