Piaţa electro-IT a crescut în primele nouă luni cu 6%, potrivit reprezentanţilor Flanco. O mare parte din creştere a fost generată de Flanco care a înregistrat o creştere a afacerilor cu 50%, faţă de primele nouă luni, în timp ce Domo şi Altex au înregistrat afaceri în scădere cu 5%. Flanco are în prezent o cotă de piaţă de 11% şi ţinteşte pentru finalul anului o cotă record pentru companie, de 12%.
Piaţa de electro-IT din ţara noastră este de 1,1 miliarde euro, iar în 2014 va atinge valoarea de 1,8 miliarde de euro, conform estimărilor Flanco.
Flanco estimează pentru acest an afaceri în valoare de 110 milioane de euro, iar anul viitor speră să depăşească pragul de 140 de milioane de euro. De asemenea, pentru acest an compania estimează un profit net de un milion de euro.
Cei mai buni ani pentru Flanco au fost 2003 şi 2008. În 2003, cifra de afaceri a companiei a fost de 117 milioane de euro, iar în 2008 de 110 milioane de euro.
78 de magazine până la finele anului
Magazinele Flanco înregistrează un număr de 1,3 milioane de clienți anual, care achiziționează în total un număr de 1,7 milioane de produse anual, valoarea medie a unei achiziții fiind de 400 de lei, inclusiv TVA.
În ceea ce privește rețeaua de magazine, la sfârșitul lui 2011 aceasta va număra 78 de magazine, în peste 50 de orașe, cu o suprafață de vânzare totală de 42.000 mp. Structura rețelei de magazine este adaptată nevoilor pieței, 77% dintre unități situându-se în galerii comerciale, față de numai 23% în locații stradale.
Compania are în prezent un număr de 800 angajați, 200 alăturându-se echipei în 2011, atât la sediul central cât și în rețeaua de magazine, odată cu extinderea acesteia.