Grupul auto italian Fiat a raportat, miercuri, pierderi nete de 168 milioane de euro pentru trimestrul al doilea, peste aşteptări, în condiţiile în care scăderea vânzărilor de camioane a anulat efectul pozitiv al livrărilor mai mari de maşini în Europa Occidentală, transmite Mediafax.

În intervalul similar din 2008, Fiat a obţinut un profit net de 604 milioane de euro. Analiştii anticipau că producătorul auto italian va consemna pierderi de 158,4 milioane euro.

Veniturile s-au redus cu 23%, la 13,2 miliarde euro, sub nivelul de 13,96 miliarde de euro estimat de analişti. Livrările de camioane s-au redus cu 43%, iar cele de utilaje pentru construcţii cu 21%.

Fiat anticipează să piaţa camioanelor şi a utilajelor pentru construcţii va avea o evoluţie negativă în restul anului, fiind posibilă o redresare în trimestrul al patrulea.

Grupul italian a preluat în iunie o participaţie de 20% la Chrysler.

SURSA: Mediafax

 

Te-ar putea interesa și: