Fermierii au primit subvenţii de 241 milioane euro din cele 900 milioane euro aflate la dispoziţia României în 2011

Fermierii au primit subvenţii de 241 milioane euro din cele 900 milioane euro aflate la dispoziţia României în 2011
Publicat de CAPITAL la 21 noiembrie 2011, 10:30

Ministerul Agriculturii a acordat, până în acest moment, 241 milioane euro ca avns la plăţile europene. Banii au ajuns la 690.000 de fermieri, a anunţat ministrul Agriculturii, Valriu Tabără.

“Am plătit deja din subvenţiile pe suprafaţă circa 690.000 de fermieri, cu 241 milioane de euro, iar în zilele următoare vor intra la plată alţi 404.000 fermieri, cu o sumă de 136 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că vom avea plăţi totale de 400 de milioane de euro”, a spust Tabără.
El a precizat că la 1 decembrie vor demara efectiv plăţile de suprafaţa (SAPS) din fondurile europene pe anul 2011.
Conform Regulamentului CE 784/2011, autorizarea şi plăţile în avans se derulează în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2011.
Pachetul financiar total pentru avans este de 403 milioane euro şi este susţinut din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), cu prefinanţare prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), pentru anul 2011, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 100,65 euro/ha, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane hectare.
Avansul acordat fermierilor va fi în cuantum de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei.
În cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane euro din FEGA.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.