Tranzactia dintre Bank of America si Merrill Lynch poate fi incheiata dupa ce Federal Reserve (Banca Centrala Americana) si-a dat acordul.

La inceputul lunii septembrie, Bank of America, cea mai mare banca de retail din SUA, facea cunoscut faptul ca a ajuns la un acord pentru preluarea in intregime a grupului financiar Merrill Lynch, pentru suma de 50 miliarde dolari.

Negocierile au fost ingreunate de anuntul bancii de investitii Lehman Brothers ca va cere declansarea procedurilor de faliment sub protectia articolului 11 din legea privind falimentul companiilor.

Bank of America a acceptat sa plateasca cu 0,8595 actiuni pentru fiecare titlu al Merrill Lynch, de 1,8 ori valoarea contabila a grupului financiar.

Potrivit estimarilor tranzactia se va incheia in primul trimestru al anului urmator.