Din păcate, în majoritatea cazurilor, aceste plăţi nu vor acoperi integral datoriile, creditorii fiind nevoiţi să suporte pierderi deseori importante pentru activitatea firmei lor. Acest lucru se datorează în special, acolo unde nu există reaua intenţie, întârzierii momentului de declanşare a insolvenţei în vederea reorganizării, cu beneficiile pe care aceasta le poate aduce, sau în urma eşuării reorganizarii. Astfel, pierderile societăţii se acumulează până la un nivel la care depăşesc cu mult capitalurile proprii ale firmei, aceste pierderi fiind finanţate, practic, pe seama creditării, fie de la instituţiile financiare, fie de la furnizori.
Declanşarea falimentului este decisă prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, de către judecătorul sindic. Din acest moment, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prevede acţiunile şi măsurile care trebuie luate de către lichidator şi aprobate de către adunarea creditorilor. Astfel, procedura falimentului parcurge, în general, următoarele etape:
 
Luarea primelor măsuri:

  • Ridicarea drepturilor debitorului de a-şi administra averea;
  • Sigilarea bunurilor care fac parte din averea debitorului;
  • Inventarierea acestor bunuri;
  • Luarea măsurilor de conservare a bunurilor;
  • Vânzarea unor bunuri perisabile;
  • Blocarea depozitelor bancare;
  • Înscrieri sau înregistrări în registrele de publicitate imobiliară;
  • Preluarea şi verificarea documentelor financiar-contabile ale firmei;
  • Analiza cauzelor care au dus la faliment.

Toate aceste prime măsuri sunt luate cu scopul de a proteja interesele creditorilor şi de a maximiza capacitatea de achitare a datoriilor către aceştia.

  • Stabilirea masei credale:
  • Întocmirea listei creditorilor;
  • Întocmirea de către lichidator a tabelului de creanţe;
  • Soluţionarea de către judecătorul sindic a eventualelor contestaţii la tebelele de creanţe;
  • Definitivarea masei credale.

Inventarierea activelor societăţii:

  • Verificarea sumelor de încasat de la clienţii societăţii;
  • Inventarierea tuturor activelor (bunuri mobile şi imobile, stocuri, valori monetare etc.);
  • Identificarea activelor societăţii care au fost tranzacţionate în mod oneros pe ultimii trei ani şi care au dus la scăderea patrimoniului societăţii în dauna creditorilor;
  • Întreprinderea de acţiuni în instanţă pentru recuperarea sumelor de la clienţi sau anularea tranzacţiilor oneroase.

Lichidatorul trebuie să depună toate diligenţele necesare pentru a identifica şi recupera activele societăţii, în scopul maximizării sumelor care vor fi distribuite către creditori.
Efectuarea lichidării:

  • Evaluarea bunurilor ce pot fi vândute de către evaluatori autorizaţi;
  • Publicitatea vânzărilor;
  • Vânzarea bunurilor debitorului la licitaţie sau direct, cât mai avantajos şi cât mai repede, la timpul potrivit şi la preţul maxim;
  • Încasarea veniturilor rezultate din administrarea bunurilor debitorului;
  • Depunerea sumelor obţinute din vânzări;
  • Plata taxelor, a timbrelor şi a tuturor cheltuielilor aferente vânzării bunurilor, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate în procesul lichidării.

Distribuirea sumelor, care presupune:

  • Întocmirea de către lichidator, a raportului şi a planului de distribuire şi notificarea acestora către creditori;
  • Soluţionarea de către judecatorul sindic a obiecţiilor la raport şi la plan;
  • Acoperirea cheltuielilor aferente procedurii de lichidare şi plata creanţelor, în ordinea stabilită de lege;
  • Consemnarea unor sume pentru plata ulterioară a unor creanţe;
  • Rezolvarea contestaţiilor cu privire la creanţe şi modul de distribuire;
  • Întocmirea raportului final şi a bilanţului de către lichidator, soluţionarea obiecţiilor la acestea şi, după caz, aprobarea raportului final sau dispunerea modificării acestuia de către judecătorul sindic;
  • Distribuirea finală a fondurilor debitorului.

Finalitatea procedurii este radierea firmei la cererea lichidatorului, printr-o hotărâre a judecătorului sindic, ceea ce duce la ştergerea firmei din evidenţele şi registrele autorităţilor. Menţionăm că, în funcţie de specificul activităţii şi de mărimea firmei, dar şi de condiţiile economice actuale, această procedură poate deveni foarte complexă şi poate dura de la câteva luni, până la câţiva ani.
Remus Dănăilă, practician în insolvenţă, Georgescu, Dănăilă şi Asociaţii

Te-ar putea interesa și: