Piața țigaretelor și-a recăpătat suflul anul acesta, odată cu scăderea comerțului ilicit la mai puțin de 15%. Cei trei mari producători spun că veniturile din primele luni ale anului reflectă deja diminuarea contrabandei, pe fondul acțiunilor autorităților de stopare a fenomenului, dar și ca efect al campaniilor de educare a consumatorilor.
„Menținerea unei presiuni susținute pe controlul frontierei non-UE, dar și a determinării autorităților, nu numai că ar menține constant acest nivel, dar ar crea și premisele scăderii (contrabandei – n.red.) spre pragul de 10%“, spune Adrian Popa, director corporate affairs la British American Tobacco (BAT). Am ajunge astfel la media contrabandei în țările europene, spun reprezentanții industriei. „În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut (când nivelul contrabandei era de 36,2% în ianuarie și 32% în martie), vânzările noastre au crescut cu peste 10% și, în același timp, încasările din accize la bugetul de stat au crescut simțitor“, a mai spus oficialul BAT.
Iar o astfel de creștere, pe o piață lovită nu doar de contrabandă, ci și de schimbările cadrului de reglementare, nu este deloc de neglijat. Pentru a-și proteja afacerile de volatilitățile pieței interne, dar și pentru a profita cât mai mult de investițiile realizate în modernizarea fabricilor, producătorii pun accentul pe exporturi. Așa că, în cazul Philip Morris, exporturile au ajuns la circa 80% din producția fabricii, destinația principală fiind Italia. „Acum am început să producem și pentru Japonia, țară în care produsele trebuie să fie de o calitate foarte bună, pentru că reglementările locale permit cumpărătorilor să returneze fără nicio explicație orice produs“, a explicat Sergey Slipcenko, managing director.
La BAT, nu mai puțin de 50% din capacitate este folosită pentru piața din România. „Produsele fabricate la Ploiești sunt exportate în aproape toate țările europene, precum și în Orientul Mijlociu“, spune Adrian Popa. Și la JTI ponderea produselor care merg în afara țării este în continuă creștere, în prezent peste 25% din producție fiind exportată, față de circa 20% în anul 2009 și aproximativ 5% în anii anteriori.
„Toate țigaretele Camel fără filtru comercializate în statele membre ale Uniunii Europene sunt produse la București“, spune Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications la JTI România. „Exportăm, de asemenea, multe alte branduri, din America de Sud până în Asia și Australia“, adaugă ea.