Explozie de noi cazuri COVID în Israel. Întreaga tară a întrat în carantină de câteva zile

Un nou record negativ în privința infectărilor cu noul coronavirus a fost înregistrat în Israel, la doar câteva zile după ce a fost instituită carantina în întreaga țară. Autoritățile de aici au impus pentru a doua oară de la începutul pandemiei această măsură și acest lucru s-a întâmplat chiar în ajunul Anului Nou Evreiesc.

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a atins un nivel record în Israel, la câteva zile după ce în întreaga ţară a fost instituită carantina, transmite dpa, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis miercuri de Ministerul Sănătăţii, în ziua precedentă au fost înregistrate 6.861 de cazuri noi.

Precedentul record a fost consemnat săptămâna trecută, când într-o singură zi au fost confirmate 5.533 de cazuri.

Marţi au fost efectuate 59.159 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 11,6%, aceeaşi din ziua precedentă.

Israelienii au găsit moduri de a ocoli regulile

Carantina naţională a început vineri, în ajunul Anului Nou Evreiesc, dar mulţi israelieni au găsit căi de a ocoli regulile, unii sărbătorind cu o noapte mai devreme împreună cu familiile lărgite, alţii luând cine festive cu prieteni sau rude care locuiesc în apropiere.

În cele trei săptămâni de izolare, care acoperă întreaga perioadă a sărbătorilor evreieşti tradiţionale, israelienilor li se cere să nu se îndepărteze la o distanţă mai mare de 1 km de casă, exceptând deplasările la lucru, pentru cumpărarea de produse esenţiale sau pentru a face sport.

Adunările sociale sunt limitate la cel mult 10 persoane în interior şi 20 în exterior.

Şcolile şi grădiniţele sunt închise de joi. Multe afaceri – precum hoteluri, mall-uri, saloane de înfrumuseţare, centre de relaxare, săli de sport, piscine – au interdicţie de funcţionare.

Supermagazinele, farmaciile şi serviciile de livrare de alimente sunt în continuare deschise.

Cabinetul de criză urmează să decidă miercuri noi restricţii.

Israelul a impus prima carantină naţională la mijlocul lunii martie, apoi a relaxat măsurile în mai, iar de atunci traversează un al doilea val de infectări cu coronavirus.