În cadrul podcastului EVZ Play, publicat luni pe canalul de Youtube „HAI România!”, Dan Andronic și Robert Turcescu au discutat cu Alin Burcea, unul dintre pionierii investițiilor în turismul autohton, CEO și fondator al agenției „Paralela 45”, despre turismul românesc și despre cum un număr tot mai mare de români preferă să își petreacă concediile de odihnă în alte state, ci nu în România, motiv pentru care Alin Burcea a oferit câteva sfaturi prin care românii pot avea o vacanță de neuitat în această vară, profitând din pre-sezon de reducerile agențiilor de turism.

Românii pot avea o vacanță de vis în Turcia, unde turiștii beneficiază de reduceri de 30-40%

În ciuda recesiunii și crizei economice, românii sunt interesați să achiziționeze pachete turistice, „Turcia se vinde extraordinar de bine”, a arătat unul dintre cei mai avizați consultanți în turismul autohton.Expertul în turism le recomandă românilor care doresc să obțină cel mai bun raport calitate-preț la pachetele turistice ale sezonului estival 2023 să achiziționeze din timp pachete pe relația Turcia și în special Anatolia.

„În ultima parte a lui decembrie și ianuarie e un boom, e o creștere fantastică. Ne apropiem de vânzările din 2019. „Turcia se vinde extraordinar de bine, mai ales acum când sunt reducerile foarte mari. avem reduceri foarte mari, 30-40%”, a subliniat Alin Burcea.

2022, un dezastru pentru litoral românesc

Pe de altă parte, invitatul a atras atenția că sezonul estival 2022 pe Litoral a fost cel mai slab din istorie, cauzele fiind multiple. Un studiu de caz aparte în acest tablou de ansamblu îl reprezintă Mamaia, căreia i s-a făcut multă antireclamă, una din influențele majore care au compromis sezonul turisitic pe Litoral.

„Destinaţiile din ţară sunt cam aceleaşi, nu au apărut destinaţii noi. Litoralul s-a vândut mai slab ca în alţi ani, şi nici nu au fost multe hoteluri deschise de 1 Mai pe Litoral. (…) La Mamaia e antireclamă”, a detaliat Alin Burcea.

Din ce în ce mai mulți români își petrec vacanțele în state exotice

Fondatorul prestigiosului tour operator Paralela 45 a făcut și o descriere a sezonului la momentul 1 Mai, de asemenea unul important pentru anul turistic 2022 în preferințele românilor.

„În străinătate, s-a vândut foarte bine Egipt, Hurghada/Sharm, câteva chartere pe insulele greceşti, Bulgaria (şi ca urmare a anulării tuturor restricţiilor), individual Grecia-Thassos în primul rând, şi câteva chartere pe Antalya”, adaugă el.

O recomandare pe care Alin Burcea o face românilor pentru anul 2023 este un pachet pe relația Iordania-Israel, „o experiență fabuloasă”, apreciază acesta. Pe lista de preferințe a românilor se numără și destinațiile exotice cum ar fi Insulele Maldive. Chestionat de jurnalistul Dan Andronic care consideră că este cel mai abil investitor privat în turismul românesc, Alin Burcea l-a nominalizat pe Mohammad Murad, deținătorul lanțului hotelier Phoenicia de pe Litoral.