EXCLUSIV Primul Subway se deschide la București. Află unde!
Subway se lasă așteptat pe piața românească, deși s-au tot făcut pariuri cu privire la deschiderea primului restaurant în România. Deja s-a anunțat unitatea din Iași, din incinta Iulius Mall, însă Bucureștiul este trecut pe harta lanțului internațional și va avea, cu siguranță, mai multe unități.
În execlusivitate pentru Capital, Rumen Radev, Subway Development Agent, a declarat că unul dintre primele restaurante Subway va fi deschis pe bulevardul Nicolae Titulescu, la câțiva metri de fast food-ul Spring Time (vezi foto). Ca și acesta, Subway se află la parterul blocului.
Zona este deja populată cu diferite alte restaurante, inclusiv Gregory’s, un competitor direct pentru Subway. Peste drum se află McDonald’s și Starbucks, ambele aflate la parterul clădirilor de birouri din piața Victoriei. Practic, toate aceste branduri importante la nivel internațional se vor lupta pentru atragerea corporatiștilor din zona Piața Victoriei, cel puțin pe perioada zilei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





