EXCLUSIV Fenomen fără precedent în lumea asigurărilor. Firmele românești iau oameni de la vârful multinaționalelor

Brokerii de asigurare, majoritatea societăți cu capital românesc, par să fi trecut în etapa în care cooptează în echipă oameni care au ocupat ani de zile poziții în top managementul companiilor multinaționale, prezente pe piața din România. În acest moment, conform informațiilor Capital, sunt mai multe discuții în acest sens, însă sigur este că fostul șef al vânzărilor din Allianz Țiriac, Nicolae Avram, merge la Safety Broker, liderul intermediarilor din asigurări.

Avram a plecat din Allianz Țiriac după ce, așa cum a arătat Capital în exclusivitate, el a fost retras din boardul de conducere al firmei. În acest moment, este pe final procesul de recrutare a unui nou membru al boardului, care să preia responsabilitățile lui Nicolae Avram.

Cel mai probabil, postul va fi ocupat de cineva care se află deja în schema de conducere a AZT, într-o poziție mai jos.

După ce a fost exclus din board, Avram, unul dintre cei mai vechi și mai apreciați oameni de vânzări din piață, nu a mai rămas în AZT, unde putea ocupa în continuare poziția de director pentru relația cu brokerii. De altfel, în boardul AZT, după venirea lui Virgil  Șoncutean ca CEO, a mai rămas doar Aurel Badea, ridicat recent la poziția de director adjunct, din vechea configurație. Ceilalți membrii după ce au părăsit consiliului de conducere au părăsit și firma.

Nicolae Avram a ales, relativ repede, Safety Broker, ca următoare destinație. El nu a putut fi contactat pentru declarații, însă informația este confirmată din mai multe surse.

Pe de altă parte, Viorel Vasile, acționarul majoritar al Safety, a spus că nu dorește să comenteze informația.

Nicolae Avram va veni la Safety pe poziția de Director General Adjunct, responsabil de vânzări și marketing și va începe treaba de la 1 iulie.
Safety Broker este, de șase ani, cea mai importantă prezență în piața brokerajului și controlează în jur de 10% din întreaga piață RCA.

Allianz Țiriac este a doua cea mai mare companie de asigurări din România, după primele brute subscrise, și prima din perspectiva profitului. În ultimii doi ani, sub conducerea lui Virgil Șoncutean, AZT a marcat rezultate fără precedent, cu profituri de peste 30 de milioane de euro în ultimii ani. Unul dintre acționarii firmei, cu 46% din titluri, este Ion Țiriac, cel mai bogat român potrivit top 300 Capital.