Dar niciunul nu mi-a atras atenția mai mult decât Sebastian Dobrincu, copilul digital al României, ajuns celebru și bogat în SUA, trăind în doar 20 de ani parcă mai multe vieți una după alta. Mintea lui genială este fascinantă prin lejeritatea și totodată complexitatea și candoarea cu care abordează orice ecuație sofisticată a vieții. Deși a atins deja culmile succesului, continuă să fie modest și deschis către oameni și proiecte noi.

Fascinat de coduri, fascinant pentru lumea din Sillicon Valley

Sebi, cum îi spun prietenii, s-a născut în Botoșani, pe 30 august, în anul 1998, într-o familie care a știut să-i dea aripi să zboare, dar și să-l mențină conectat la universul nostru, al muritorilor de rând. Apoi s-a mutat în București. Mama contabilă, iar tatăl antreprenor au știut să-l sprijine și să-i ghideze pașii spre succes. Mai are doi frați mai mici, de 18 și 8 ani, dar niciunul nu a dezvoltat vreo pasiune pentru informatică. De altfel, nimeni din familie nu avusese vreodată înclinație spre acest domeniu.

Pe când avea doar 5-6 ani, părinții i-au cumpărat un calculator, pe care erau instalate câteva jocuri. Prima curiozitate a micuțului Sebastian a fost nu să afle de la alții vreo parolă minune care să-i ofere vieți nelimitate și să se joace în neștire, ci să scotocească prin fișierele existente în calculator și să descopere tainele din spatele miilor de cifre și litere care construiau jocul lui preferat.

„Mă fascinau acele coduri, mă fascina cum literele și cifrele puteau să creeze acel joc împreună. Practic, începând din acel moment nu mi-am dorit nimic altceva decât să descopăr cum funcționează toate acestea ca să pot crea și eu”, povestește Sebastian Dobrincu.

După îndelungi insistențe, pe la 8 ani, părinții au cedat și i-au cumpărat prima carte de programare. „Am devorat cartea aceea efectiv. Stăteam numai cu ea în brațe. Și apoi au urmat și altele”, spune Sebastian.

Câteva luni mai târziu și-a construit primul joc de șah. Se distra mult bătându-i de fiecare dată pe prietenii lui, care-l credeau un fel de geniu șahist.

„Eram foarte mândru de de jocul acesta de șah. Făcusem niște șmecherii, butoane ascunse. Îi băteam mereu pe toți prietenii mei și mă distram maxim. Făcusem o portiță să văd strategia înainte și nu aveau nicio șansă în fața mea, explică zâmbind tânărul.

 

Prima mie de dolari, la doar 11 ani

Apoi a început să creeze site-uri, aplicații și tot felul de alte joculețe interesante. Într-o zi, pe când avea doar 11 ani i-a venit ideea să-i scrie pe Twitter unui american care deținea cel mai mare site de vânzări de yachturi din SUA. L-a întrebat dacă are nevoie de ceva și surprinzător acesta i-a răspuns că da. Voia o aplicație pentru mobil. Însă omul de afaceri habar nu avea că cel care-l contactase avea doar 11 ani. Și nici nu a aflat vreodată.

În numai o lună, Sebastian i-a predat proiectul într-un stadiu perfect. Americanul a fost foarte impresionat și i-a cerut contul bancar ca să-l plătească imediat.

„Atunci mi-am dat seama că ceea ce fac eu poate fi monetizat. Inițial părinții mei nu m-au luat în seamă. Erau bucuroși că nu stau afară toată ziua să bat mingea și că studiez, dar nu și-au imaginat că voi scoate bani din asta. Apoi au înțeles despre ce este vorba. I-am trimis americanului contul tatălui meu și așa am încasat prima mie de dolari. Mai câștigasem sume mici din modele de design de aplicații pe care le vândusem pe internet cu 20-30 de dolari, dar niciodată atât de mulți bani. Atunci mi-am dat seama că pot face o carieră din asta”, își amintește Sebastian Dobrincu.

Inginer software la doar 16 ani, devenit inamic pentru profesorii din liceu

Tehnologia era pasiunea lui. Dezasambla de mic copil calculatorul și toate jucăriile care-i picau în mână, mereu avid să afle ce se ascunde în spate. Îi plăcea matematica și limba engleză și informatica.

„Am fost un elev bun, nu vârf, dar bun”, spune Sebastian cu o modestie rar întâlnită de mine până la acest moment.

Olimpic național la informatică, cu multe diplome în palmares din școala generală, el a intrat la clasa specială a Liceului Internațional de Informatică, unde erau înregistrați numai copiii cu rezultate deosebite. Și totul a mers bine pentru el cât timp profesorii se puteau lăuda cu reușitele lui de la concursurile școlare de top.

„Când intrasem la liceu, nu știa nimeni ceea ce fac, că eu câștig bani din programare. Eram frustrat că eram prea mic ca să fac atât de multe lucruri, așa că nu vorbeam decât cu familia despre asta”, spune Sebastian Dobrincu.

Primul job cu program de lucru

Doar că pe la 15-16 ani, el a acceptat să se angajeze la un start-up nemțesc, care avea sediu și în România. Era inginer de software, iar toți colegii lui aveau peste 35 de ani. Ei l-au căutat și i-au făcut o ofertă de nerefuzat. Așa a început să meargă la birou, ca un om mare.

„La acel moment sufeream cumva de sindromul impostorului. Adică eram foarte mic ca vârstă și mă frustra asta, pentru că ceilalți care făceau ce faceam și eu erau mult mai mari. Încercam să mă îmbrac cât mai serios, să par matur. Oricum nu au fost probleme, câștigam lunar câteva mii de euro și îi strângeam ca să-i investesc mai târziu. Sigur că-mi cumpăram și ceea ce-mi doream. Nu mai era nevoie să apelez la ai mei, dar nu am fost niciodată extravagant. M-am gândit mereu la viitor, să investesc și să construiesc ceva. Eram, însă foarte mândru că pot să mă întrețin singur”, spune copilul genial al României.

Olimpiadele și coșmarul din spatele lor

Sebastian și-a dat seama că olimpiadele îi aduc mai puțin decât acel job, unde acumula cunoștințe noi, experiență și bani. Așa că s-a decis să renunțe la concursuri. Și de aici doar un pas până la a deveni ținta numărul unu a profesorilor, care dintr-odată nu l-au mai plăcut, nu l-au mai sprijinit, ba chiar l-au pedepsit de câte ori au avut ocazia.

„Toți colegii mei aveau absențe, mult mai multe decât mine. Fiind olimpici, ne lăsau să ne pregătim mai mult pentru concursuri și ne permiteau să lipsim de la diverse ore. Dar pe mine s-au supărat foarte tare, când nu am mai vrut să merg la olimpiade și mi-au făcut viața un calvar. Devenisem inamicul lor numărul 1. Primeam teste speciale, mă ascultau mai mult, iar apogeul a fost când direcțiunea a decis să nu intru în bac”, povestește Sebastian Dobrincu, cu o urmă de tristețe în glas.

S-a decis să plece în SUA

Între timp, la invitația Facebook și Apple, el mersese deja în SUA și tot orizontul lui se schimbase. Voia să se dezvolte, să atingă noi culmi ale tehnologiei. Dar profesorii nu l-au înțeles și i-au sancționat setea de cunoaștere dincolo de manualele școlare. Din fericire părinții i-au fost alături. Chiar dacă mereu au pus accent pe studii, ei au înțeles că băiatul lor este cu adevărat special și că trebuie sprijinit în ceea ce-și dorește să facă.

„Ei au investit enorm în mine. Și eu și cei doi frați ai mei, suntem rezultatul muncii lor. Nu aș fi putut face nimic fără mentalitatea pe care ei mi-au inspirat-o”, spune Sebastian, care a fost învățat de mic și că „școala îți menține standardele sus”.

A urmat aceste principii. Drept dovadă, astăzi la 20 de ani este un tânăr cult, creativ, cu o capacitate de relaționare foarte ridicată, dar care, din păcate, la fel ca și alți oameni de geniu nu a fost înțeles de cei cu un univers limitat, care s-au așezat în drumul lui ca să-i frângă aripile. Dar nu au reușit.

A luat punctajul maxim la testele SAT

„Îmi amintesc că m-au sunat de la Pro Tv, când eram în clasa a XII-a, că vor să facă un interviu cu mine. Nu știu de unde au aflat despre ceea ce fac eu. Dar au venit la școală reporterii, le-am vorbit frumos despre profesori și instituție și din nou s-au schimbat lucrurile. Iar mă plăcea toată lumea și chiar m-au lăsat să intru și în bac. Dar nu am mai vrut”, spune Sebastian, care între timp alesese să dea bacul american.

„Părinții au insistat mult. Mi-au zis că nu se știe când voi avea nevoie de el, dar am decis că îmi sunt suficiente testele SAT”, adaugă el.

Cu maxim de puncte la testele SAT, Sebastian Dobrincu era acceptat la orice universitate din SUA, cu bursă. Așa că a ales să meargă pe acest drum și s-a înscris la una dintre cele mai prestigioase facultăți de Computer Science din New York.

„De fapt eu voiam să merg la facultate pentru viză. În SUA este altceva, te poți dezvolta foarte mult în zona IT-ului, iar eu când am fost nevoit să renunț la job la începutul clasei a XII-a pentru a mă concentra pe școală pentru că nu voiam să rămân cu 11-12 clase, mi-am spus că trebuie să construiesc ceva al meu. Nu voiam să lucrez mereu pentru ceilalți. Voiam să creez, să construiesc”, mărturisește tânărul.

Cum a luat naștere Storyheap. Astăzi valorează câteva zeci de milioane de dolari

În decembrie 2016, Sebastian Dobrincu a pus bazele companiei sale Storyheap, care astăzi este cotată la câteva zeci de milioane de dolari. Ideea i-a venit într-o deplasare la New York cu tatăl său, când a fost invitat să-i cunoască pe giganții din IT.

„Pe o trecere de pietoni, câteva fete, adolescente se plângeau că trebuie să-și sincronizeze story-urile pe Instagram și Snapchat și că durează mult lucrul acesta. Mi-am zis că dacă ele se plâng, înseamnă că agențiile, artiștii au enorm de lucru și există potențial aici. Aveam un prieten care avea o rețea de social media și așa am început să prospectez piața . Astfel am aflat că ei pierd 8-9 ore ca să sincronizeze toate aceste story-uri și că pentru statistici folosesc Excel și pierd enorm de mult timp. Alte agenții lucrau cu carnețele. Mi se părea foarte ieșit din comun să pierzi atâta timp pentru asta și că nu există nicio soluție pe acest domeniu.  Așa că am început să lucrez la un prototip în acest sens și le-am dat să testeze. I-am salvat 8-9 ore pe zi pentru story-uri și la fel și pentru statistică”, explică tânărul antreprenor.

Sebastian a început să construiască de la zero această platformă pentru care dezvoltase deja un prototip. La început a avut și un partener, un american cu un an mai mare, care se ocupa de partea de marketing. Dar când lucrurile au devenit complicate, el s-a retras pentru că nu credea că ideea va putea fi dusă până la capăt.

„Nu credea în idee. Acum regretă”

„Nu mai făcusem nimic pe cont propriu să am clienții mei, mulți deodată. Am început să creez platforma. Am dezvoltat singur platforma de la 0. Am început să contactez agenții, branduri. Mai aveam un co-fondator, care mă ajuta pe marketing. Era cu un an mai mare, din Arizona. Mai lucrasem împreună și ne-am completat foarte bine. Dar el a plecat devreme din companie. Nu credea în idee, acum regretă. Știi cum e, când e greu, mulți se dau bătuți”.

Dar nu și Sebastian care a crezut în ideea lui și a perseverat.

„După ce am construit acel prototip, am început să avem clienții noștri la Storyheap. Primeam un feedback foarte bun și eram și foarte ieftini. Ceream 100-200 de dolari pe lună, dar noi le salvam zeci de ore de muncă pe lună. Și ne-am dat seama că putem cere de 100 de ori mai mult. Astea au fost greșeli de început. Mi-am dat seama de cât de mult potențial are ideea și am vrut să dezvolt, dar nu-mi ajungeau banii. Așa că am căutat investitori”, povestește Sebastian Dobrincu.

A găsit unul, care i-a pus la dispoziție 100.000 de dolari ca împrumut. A folosit banii foarte eficient. A angajat câțiva designeri și programatori, care sub coordonarea lui au finalizat proiectul în timp util.

A avut succes din prima zi de la lansare

„Au fost și câteva luni gri. Am întâmpinat probleme tehnice, lucrurile nu funcționau cum speram, începuseră să apară competitori, care știau de ideea mea, dar până la urmă i-am dat de cap. În trei luni am lansat oficial platforma, pentru că aveam doar un prototip inițial. Din prima zi am avut succes mare. Mai întâi am făcut profit 1000 de dolari, apoi de zece ori mai mult și tot așa. Am renunțat încet încet la clienții mici și m-am orientat doar pe cei mari. Am semnat contracte cu branduri, linii aeriene, hoteluri, case de producții cu sute de conturi și am continuat să creștem. Nu am făcut profit peste noapte”, subliniază Sebastian.

Storyheap valorează astăzi zeci de milioane de dolari. Încă de la înființarea ei, a primit oferte cu multe zerouri pentru a o vinde și a fost tentat să facă acest lucru. La 17-18 ani a avut pe masă cecuri de milioane de dolari pentru a-și vinde ideea. Însă a ascultat de sfaturile altora și inspirația proprie a contat și ea. Și-a zis că dacă la momentul acela zero valorează 1-2 milioane de dolari, peste 2-3 ani va valora de cel puțin 20 de ori mai mult. Și a avut dreptate.

De ce nu-i place să vorbească despre bani

Doar că această faimă a venit la pachet și cu câteva dezamăgiri. Nu-i place să vorbească despre bani și asta pentru că s-a trezit de vreo câteva ori cu note de plată duble doar pentru că ospătarii sau hotelierii îi căutaseră numele pe internet.

„Mi se pare pervers să tratezi un om în funcție de câți bani are. Imediat ce mi-am luat permis de conducere m-am decis să-mi cumpăr o mașină. M-am dus la dealer și am cerut o ofertă, apoi am spus că vreau să o văd. Același lucru a făcut și prietenul meu. Aceeași mașină, diferență de 30.000 de dolari între oferte. Mie mi-au adăugat niște opțiuni fictive, doar pentru că s-au gândit că am bani și de ce să nu profite. Dar nu este corect”, spune Sebastian dezamăgit, care deși are doar 20 de ani, a avut experiență ca pentru 50.

Următorul pas…

Când era mic, părinții l-au dus la canto, dar a renunțat repede, deși avea talent la muzică. L-au dus și la dansuri, dar s-a plictisit și de asta. L-a pasionat mai mult informatica și mintea lui era conectată intens la acest domeniu. Mai întâi și-a dorit să descopere tainele codurilor, iar apoi să creeze, să lase ceva în urma lui. „Nu trebuie să fii geniu ca să știi informatică. Trebuie să ai logică”, explică Sebastian, căruia îi vine uneori greu să înțeleagă că Dumnezeu l-a înzestrat cu o minte genială, așa cum puțini în lume au.

Copil fiind, a fost de acord să ia și lecții de karate, unde a atins din nou un nivel ridicat al performanței. A ajuns campion mondial la categoria lui de vârstă, dar după opt ani a renunțat. Însă a continuat să facă sport de plăcere. „Alerg zilnic 5-6 km. În București, mai mult pe la sală, la cât este de cald”, spune Sebastian, care în ultimele șase luni a venit mult mai des în țară decât în anii precedenți.

A lansat o super piesă cu videoclip marca Marius Moga

Și asta pentru că s-a întors la pasiunea abandonată în copilărie, muzica. A pregătit deja împreună cu Marius Moga, câteva piese pop. „Dacă vor avea succes voi continua. Îmi place. E ceva nou pentru mine”, dezvăluie tânărul de 20 de ani, care până la vârsta aceasta fragedă pare că a bifat deja succesul pentru mai multe vieți.

„Sunt tânăr și vreau să încerc de toate. Am avut bucurii și succes o gramadă, dar am muncit mult de mic. Acum simt că vine din urmă un val de griji. Parcă odată sunt tânăr și stau numai în birou. Parcă nu mai simt fericire că stau de la 8 dimineața la 8 seara la birou. Am stat zeci de mii de ore în fața calculatorului, am reușit să creez o companie profitabilă, acum vreau să mă bucur mai mult de viață. Am învățat să mai deleg din sarcini și lucrurile merg bine”, spune Sebastian Dobrincu, care a renunțat și la facultate.

De ce a renunțat la facultate

„Nu m-a pus la grea încercare școala. Deși eram la o facultate prestigioasă, mi s-a părut nivelul mult mai jos față de ceea ce eram eu obișnuit la liceu. Ne-au luat de la zero cu programarea. Terminam în 10 minute examenul. Examenele erau mult prea ușoare. Mi se părea pierdere de timp. Nu învățam nimic nou. Așa că am căutat o soluție să scap de școală, dar să am totuși viză să rămân în SUA. Am contactat un avocat de imigrări și într-un final am obțiunut viză de investitor. Celor de la facultate am uitat să le spun că nu mai vin la școală și mă amenințau că mă deportează. A fost amuzantă situația”, povestește Sebastian.

Din New York s-a mutat în San Francisco, acolo unde sunt adunați la un loc probabil cei mai inteligenți oameni din lume în ale tehnologiei. Aici s-a dezvoltat și mai mult din punct de vedere profesional, și-a pus bazele business-ului, dar acum a decis să se mute în Los Angeles.

De la New York în San Francisco până în Los Angeles

„M-am adaptat la viața din San Francisco rapid pentru că se vorbește mult sau doar despre tehnologie. Și eu eram setat pe asta. Eram înconjurat de oameni care fac același lucru ca mine, gândeau ca mine. Acum, însă mă mut în Los Angeles pentru că San Francisco e un loc minunat pentru business, dar personal simți că te arde. Nu trăiești. Te duci la un restaurant și toată lumea vorbește de muncă. Pare un oraș de tranzit. Nimeni nu vine cu ideea de a rămâne acolo, de a-și întemeia o familie. E sentimentul ăla rece… Nu este rentabil să te muți acolo ca să trăiești. Mă simțeam mereu cel mai tânăr din oraș. Mă simțeam prea în vârstă când de fapt eram prea tânăr. În Los Angeles am mulți prieteni și o să mă mut într-o casă în care voi sta și cu alții”, spune tânărul.

Sebastian Dobrincu are doar 20 de ani și o viață plină de spectaculos în față. A muncit de mic, a experimentat deja succesul maxim, bucuria profundă, dezamăgirea intensă și puterea de a depăși eșecul temporar în drumul spre absolut. A trecut dincolo de barierele banalului și astăzi se pregătește să testeze noi bucurii ale vieții și ale performanței. Acesta este doar începutul

Te-ar putea interesa și: