Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,17%, ajungând la valoarea de 2.121,24 puncte, în creştere cu 3,55 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 5.102,80 puncte, în creştere cu 10,72 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra – Bursa de la Londra a deschis luni în creştere cu 0,44%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.100,68 puncte, în creştere cu 30,97 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis luni în creştere cu 0,68%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.881,25 puncte, în creştere cu 153,92 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Paris – Bursa de la Paris a deschis luni în scădere cu 0,05%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 5.198,79 puncte, în scădere cu 2,66 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 279,05 forinţi pentru un dolar, în crştere faţă de 276,36 forinţi, luni, informează MTI. Moneda euro este cotată la 302,35 forinţi, în creştere faţă de 300,85 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 68,40 forinţi, în creştere faţă de 68,19 forinţi, luni.

Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de marţi un curs oficial de 1,80727 leva pentru un dolar, în creştere faţă de 1,80694 leva, luni, şi un curs de 0,442766 leva pentru un leu românesc, în scădere faţă de 0,442876 leva, luni, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.132,87 leva, în scădere faţă de 2.146,50 leva, luni.

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,18%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 19.983,32 puncte, în scădere cu 36,72 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,10%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.157,54 puncte, în scădere cu 2,26 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1,33%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 28.245,14 puncte, în creştere cu 372,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 3,04%, indicele Shanghai Composite Index ajungând la valoarea de 4.527,40 puncte, în creştere cu 133,71 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

AGERPRES