105-13804-3.jpgDeclaraţiile oficialilor, datele venite dinspre economia europeană, dar şi creşterea preţului petrolului au determinat scăderea cotaţiei dolarului. În piaţă se vorbeşte deja despre atingerea (şi chiar depăşirea) pragului de 1,6000.

Indicele ZEW, rezultat în urma unui sondaj făcut printre investitori, manageri de fonduri şi analişti a scăzut, în luna mai, la -41,44 faţă de -40,7, valoarea aferentă lunii precedente. Imediat după publicarea sa, euro a înregistrat un pull-back, dar şi-a revenit rapid după ce Wolfgang Franz, preşedintele ZEW, a declarat ca BCE ar putea ridica dobânda la euro. La numai o zi după, ideea s-a confirmat, odată cu publicarea indicelui IFO. Acesta, care măsoară climatul de business printre managerii de companii, a arătat, în luna mai, o creştere la 103,5 faţă de 102,4, valoarea din aprilie şi, ca o consecinţă directă, cotaţia euro faţă de dolar a crescut la peste 1,5750.

Dacă ar mai fost să fie vreo speranţă pentru redresarea dolarului, aceasta ar fi venit din publicarea minutelor şedinţei FED din 29 şi 30 aprilie. Însă, nici acestea nu au putut întoarce piaţa, în special din cauza revizuirii negative a estimărilor de creştere economică. Chiar dacă oficialii FED au transmis limpede mesajul că nu va mai urma o reducere a dobânzii la şedinţa din iunie (aspect pozitiv pentru dolar), e de aşteptat ca aceasta să rămână la acelaşi nivel o perioadă îndelungată. Cu alte cuvinte, rezultă că prima modificare a dobânzii va fi efectuată de BCE, în sensul creşterii acesteia, dolarul pierzând din nou la capitolul diferenţial de dobândă.
Toate acestea laolaltă cu creşterea preţului petrolului, cu 8% în ultima săptămână, la peste 134 de dolari pe baril, un nou record istoric, au „pus presiune pe dolar“. Presiune care ar putea continua.

Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008