Eurostat: România, printre ţările cu cel mai mare declin în ceea ce privește producţia industrială

Eurostat: România, printre ţările cu cel mai mare declin în ceea ce privește producţia industrială

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 15 martie 2023, 16:09

Producţia industrială a crescut cu 1% în UE şi cu 0,9% în zona euro în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2022, în timp ce România se numără printre ţările membre cu cel mai sever declin.

Producţia industrială a crescut cu 1% în UE şi cu 0,9% în zona euro în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2022, în timp ce România se numără printre ţările membre cu cel mai sever declin, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Creşterea producţiei industriale în UE a fost determinată în special de un avans de 8,3% al producţiei de bunuri de capital, de 4,7% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce s-au înregistrat scăderi ale producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată (2,5%), de bunuri intermediare (5,3) şi producţiei de energie (7,1%).

În UE crește, la noi scade producția industrială

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai sever declin în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2022, a fost în Lituania (minus 12%), Letonia (minus 9,8%), Slovacia (minus 8,6%), Luxemburg (minus 7,6%), Belgia şi Estonia (ambele cu minus 7,3%) şi România (minus 5,4%), iar cel mai semnificativ avans în Irlanda (19,5%), Danemarca (14,2%) şi Malta (12,4%).

În ianuarie 2023, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a crescut cu 0,3% în UE şi cu 0,7% în zona euro, după un declin de 0,6% în UE şi de 1,3% în zona euro, în decembrie 2022.

Creşterea producţiei industriale în UE a fost determinată în special de un avans cu 1,1% al producţiei de bunuri intermediare, iar producţia de energie s-a menţinut stabilă, în timp ce s-au înregistrat scăderi ale producţiei de bunuri de capital (0,2%), de bunuri de folosinţă îndelungată (0,9%) şi de bunuri de folosinţă imediată (3,2%).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai sever declin în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Danemarca (minus 7,1%), Ungaria (minus 5%) şi Ţările de Jos (minus 4,3%), iar cel mai semnificativ avans în Irlanda (9,3%), Suedia (5%) şi România (2%).

Prețurile produselor industriale au crescut în toate statele UE

Potrivit datelor publicate la începutul acestei luni, de către Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), prețurile produselor industriale au crescut cu 16,4% în Uniunea Europeană și cu 15% în zona euro, în luna ianuarie, față de aceeași perioadă din 2022.

Datele Eurostat arată că preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE în ritm anual, cu excepţia Irlandei (minus 7,2%), iar cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Ungaria (64,6%), Letonia (38,8%), Slovacia (34,5%) şi România (29%).

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.