Dar nu merită s-o lăsăm neobservată, pentru că este încă un apel la boşii Comisiei Europene de a se trezi şi a face ceva pentru industrializarea comunitară.

Astfel, 125 de asociaţii industriale de manufacturiere din domenii diverse, cu sediul în UE, care cuprind peste 25 de milioane de angajaţi şi o cifra de afaceri de circa 1000 miliarde de Euro, fac un apel în ceasul al 12-lea pentru o strategie industrială mult mai ambiţioasă decât până în prezent, cu un orizont de timp până în 2020.

Se ştie că Europa este leagănul industriei de manufacturiere şi a fost întotdeauna în fruntea revoluţiilor industriale şi a inovaţiilor tehnologice. Industria da în mod direct de lucru la peste 35 de milioane de persoane pe tot cuprinsul statelor membre şi include pe lanţurile de aprovizionare zeci de mii de furnizori IMM-uri şi întreprinderi mari. Astfel că industria de manufacturiere este responsabilă pentru încă circa 15 milioane de joburi în sectoare conexe,

Industria europeană de manufacturiere are o capacitate imensă de cercetare şi inovaţie, încadrează o resursă umană extrem de bine calificată şi are o reputaţie excelenţă pentru calitate şi sustenabilitate.

Astăzi însă, nouă competiţie mondială a ţărilor emergente şi planurile economiilor globale de a-şi proteja proprii industriaşi sunt semne îngrijorătoare pentru această sustenabilitate.

Astfel, se menţionează în declaraţie că între 2000 şi 2014, cota de piaţă a industriei europene a scăzut de la 18,8% la 15,3%, iar în perioada crizei şi post-criză 2008-2014 s-au pierdut 3,5 milioane de slujbe din industrie, circa 10% din numărul angajaţilor din unităţile de manufacturiere. În acelaşi timp, politicienii marilor economii mondiale pun industria la vârful agendei lor de dezvoltare. Strategia “Make în India” urmăreşte să facă din ţară următoarea destinaţie de manufacturiere iar “Made în China 2025” urmăreşte să transforme ţară într-o putere industrială preponderenţă. Inutil de menţionat că recentă reprofilare a guvernului american către “America First” va avea impact şi asupra politicilor industriale

Aşa că, într-o perioada de evidenţă debusolare politică a Bruxelles-ului industriaşii europeni cer Comisiei Europene reafirmarea angajamentului ambiţios a lui Jean-Claude Juncker din 2016 de a creşte contribuţia industriei în PIB-ul European până la 20% – această solicitare este făcută în preajma pregătirii noului cadru financial multianual, arătându-se că este vital pentru Comisia Europeană să susţină o industrie competitivă în piaţă mondială

În acelaşi document industriaşii cer să fie adoptat un Plan de Acţiune care să adreseze provocările pe care diversele sectoare industriale le traversează, plan care să fie însoţit de un cadru de comunicare cuprinzând paşi şi termene concrete.

Nu în ultimul rând se cere angajamentul scris al Comisiei pentru implementarea Planului de Acţiune şi pentru raportarea regulată a progreselor făcute

Se aminteşte în context că statele membre ale Parlamentului European şi-au exprimat deja suportul pentru o strategie industrială europeană prin concluziile Raportului Consiliului European care face apel la întărirea şi modernizarea bazei industriale a UE (15 decembrie 2016) şi prin Rezoluţia Parlamentului European pentru o politică europeană de reindustrializare (5 octombrie 2016).

Documentul industriaşilor europeni este în opinia mea un semnal de alarmă. La nici 2 luni de la Rezoluţie şi Raport, industria face deja apel la un Plan de Acţiune? Asta pentru că există o îngrijorarea tot mai mare că Bruxelles-ul, izolat în turnul de fildeş, nu aude scrâşnetul din dinţi al oamenilor de afaceri care anticipează pierdere de teren în competiţia mondială. Scenariile de funcţionare a UE vor sfârşi prin a debarcă politicile industriale la discreţia / protecţia ţărilor membre care, indiferent cât de puternice ar fi, nu au cum să facă faţă la coloşi industriali precum SUA, China şi India, care au sprijinul propriilor politicieni. Şi care vor face greşeli de protecţionism, rezultând în izolare.

De vreme ce Comisia Europeană nu este în stare să traseze politici comunitare armonizate publice sau financiare sau monetare sau de securitate sau de agricultură sau de orice altceva , ar putea măcar să vină cu politici ambiţioase de reindustrializare care să evite o Europa nesustenabilă bazată pe consum, şi nu pe export (cum este de exemplu, astăzi, România).

Articol realizat de Dragoș Damian,
director general Terapia Cluj

Te-ar putea interesa și: